Dacă nu ar fi existat succesul

Mă gândeam şi eu aşa, cum se gândeşte tot omul, dacă nu ar fi existat succesul, dacă nu s-ar fi inventat termenul „succes” şi n-ar fi existat satisfacţia ca rezultat al acestuia, pentru ce ar mai fi luptat acum fiinţa umană? Ce eveniment a marcat primul succes oficial? Să fie oare naşterea Universului, apariţia omului? Ce anume?
Numim succes învingerea unei boli, promovarea la serviciu, aprecierea primită de la cei din jur, un vot care decide câştigătorul într-o competiţie, o notă maximă la un examen sau o notă minimă care te ajută să nu cazi examenul, un eveniment organizat impecabil, un premiu, eliberarea dintr-o situaţie stresantă sau jenantă, însă dacă n-ar fi existat formele acestea de succes, ce ar fi reprezentat pentru noi reuşita?
Într-un astfel de caz, probabil am fi numit succes un zâmbet care este atât de greu a fi simţit ca fiind sincer în zilele noastre, o mână caldă, aşezată pe umăr, care consolează, puterea unei furtuni venite pe timp de secetă, sau orice mic gest care ar putea înfiripa în fiinţele noastre un sentiment sau o senzaţie de o forţă incomensurabilă.
Dar aşa, luptăm să terminăm şcoli, să supravieţuim, să reuşim în lucruri mari, dar eşuăm în lucruri mici. Căutăm împlinirea, dar când o găsim nu ne putem bucura de ea pe deplin pentru că ne-am concentrat mai mult pe câştigarea luptei cu orice preţ decât pe parcurgerea drumului catre victorie în bucurie.
Uneori, un un grăunte de bine aduce mai multă bucurie decât un coş plin cu fericire. Când te bucuri de puţinul avut, înveţi să apreciezi, să dobândeşti în viaţă pas cu pas şi astfel reuşeşti să păşeşti singur mai departe către biruinţe mai mari.
Ce elogiu măreţ pentru om ar fi dovada cum că acesta ştie să păstreze echilibrul între mic şi mare pentru a fi fericit!
„Sail away”- Enya

Facebook
Anunțuri