Dacă nu ar fi existat succesul

Mă gândeam şi eu aşa, cum se gândeşte tot omul, dacă nu ar fi existat succesul, dacă nu s-ar fi inventat termenul „succes” şi n-ar fi existat satisfacţia ca rezultat al acestuia, pentru ce ar mai fi luptat acum fiinţa umană? Ce eveniment a marcat primul succes oficial? Să fie oare naşterea Universului, apariţia omului? Ce anume?
Numim succes învingerea unei boli, promovarea la serviciu, aprecierea primită de la cei din jur, un vot care decide câştigătorul într-o competiţie, o notă maximă la un examen sau o notă minimă care te ajută să nu cazi examenul, un eveniment organizat impecabil, un premiu, eliberarea dintr-o situaţie stresantă sau jenantă, însă dacă n-ar fi existat formele acestea de succes, ce ar fi reprezentat pentru noi reuşita?
Într-un astfel de caz, probabil am fi numit succes un zâmbet care este atât de greu a fi simţit ca fiind sincer în zilele noastre, o mână caldă, aşezată pe umăr, care consolează, puterea unei furtuni venite pe timp de secetă, sau orice mic gest care ar putea înfiripa în fiinţele noastre un sentiment sau o senzaţie de o forţă incomensurabilă.
Dar aşa, luptăm să terminăm şcoli, să supravieţuim, să reuşim în lucruri mari, dar eşuăm în lucruri mici. Căutăm împlinirea, dar când o găsim nu ne putem bucura de ea pe deplin pentru că ne-am concentrat mai mult pe câştigarea luptei cu orice preţ decât pe parcurgerea drumului catre victorie în bucurie.
Uneori, un un grăunte de bine aduce mai multă bucurie decât un coş plin cu fericire. Când te bucuri de puţinul avut, înveţi să apreciezi, să dobândeşti în viaţă pas cu pas şi astfel reuşeşti să păşeşti singur mai departe către biruinţe mai mari.
Ce elogiu măreţ pentru om ar fi dovada cum că acesta ştie să păstreze echilibrul între mic şi mare pentru a fi fericit!
„Sail away”- Enya

Facebook
Anunțuri

22 de gânduri despre “Dacă nu ar fi existat succesul

  1. Hey 🙂 Foarte frumos ai scris, Gabi! Oare putem lega primul succes de prima dorință? Vrem ceva și când îl obținem ne bucurăm de succesul realizarii. Dacă facem o incursiune în trecut, probabil printre primele dorinte au fost legate de nevoi esentiale umane.
    Cu toate acestea, cred că reușita descoperirii interioare ar fi mai valoroasă.
    Să ai o searp frumoasă!

    • Mulţumesc! Ce bine că avem libertate de exprimare! 🙂

      Am citit şi reblog-ul, pentru care îţi mulţumesc (şi analiza ta foarte amănunţită a articolului meu), şi aş vrea să adaug un singur lucru: spuneai undeva că „după părerea mea, marii oameni n-au căutat neapărat să lupte, ci au căutat adevărul.” Perfect de acord, dar orice căutare a adevărului implica o luptă, pe care nu neapărat ne-o propunem, dar fără de care nu se poate atinge target-ul stabilit.

      Da, există o parte din noi care ne determină să luptăm şi pentru „gloria personală”, cum spuneai, dar acest lucru nu înseamnă că omitem să „ne împlinim vocaţia sau să ne satisfacem o pasiune pe care o avem pentru un anumit domeniu şi să-i bucurăm şi pe alţii de reuşita noastră.” Tocmai, de multe ori cele două dorinţe se îmbină, şi uneori ambele se afla pe acelaşi loc, sau împlinirea vocaţiei aduce după sine şi „gloria personală”.

      Şi chiar dacă am urmări doar gloria personală, nu ar putea fi garantat succesul, deşi am putea spune că dacă urmărim să primim satisfacţie lucrând la o problemă de interes general pentru oameni, prin aptitudinile pe care le avem şi datorită ambiţiei, implicării, determinării noastre putem reuşi. De multe ori atunci când lucrezi pentru a fi apreciat, pentru a demonstra lumii ceva anume, încerci să faci lucrurile perfect, deci rezultatele străduinţei tale se vor apropia mai mult de perfecţiune, dar şi în cazul acesta totul depinde de om: dacă te implici într-un domeniu doar pentru a străluci, dar nu îţi pasă de domeniul în sine, eşuezi chiar dacă ai calităţile necesare şi chiar dacă ai putea reuşi. Nu poţi avea succes într-o anumită arie de cunoaştere, dacă eşti total paralel cu ea.
      A vrea nu înseamnă neapărat a dobândi, dar e un prim pas pentru aceasta. Diferenţa dintre succes şi eşec o face chiar acea luptă de care vorbeam mai sus.. De altfel, cu Dumnezeu înainte! 🙂

      Sunt doar nişte idei care mi-au venit citind reblog-ul… 🙂

      O zi minunată să ai! 🙂

      • @Gabriela
        Oamenii nu vad, cu totii, in acelasi fel caile de realizare care duc spre succes si, bineinteles, modul in care trebuie luptat. O sa-ti citez o chestie foarte interesanta despre fostul campion mondial la sah, marele Tigran Petrosian, dintr-o carte, Finaluri compelxe in sah, scrisa de Mihai Radulescu (Editura Stadion, 1972):

        „Tigran Petrosian a fost un veritabil campion mondial de sah si avem convingerea ca schimbarea regulamentului FIDE in ce priveste modul de disputare a campionatului mondial de sah, in sensul ca nu se mai acorda excampionului dreptul la meciul revansa , nu l-a avantajat. Spre deosebire de Mihail Tal, in prima perioada din activitatea sa sahista Petrosian a invatat cum trebuie sa joace sah ca sa nu piarda, iar in ce priveste castigarea partidei, aceasta este consecinta fireasca a unor acumulari de avantaje pozitionale minimale fara fisuri in structura de aparare, care sporite treptat prin mutari subtile duc sistematic la victorie, fara sa i se permita adversarului nici cea mai mica contrasansa.
        Daca pentru meciuri aceasta conceptie asiguratoare de joc da rezultate pozitive, in turnee cu mai multi participanti (mai cu seama cand acestia nu sunt toti de forta exceptionala) rezultatele obtinute sunt mai putin rasunatoare, deoarece neasumarea anumitor riscuri in partida duce implicit la un procent mare de remize si deci probabilitatea de a castiga este mai putin sigura. […]
        Din aceasta conceptie despre lupta ce se angajeaza in partida de sah, care isi are originea departe in secolul trecut, la primul campion mondial de sah W. Steinitz, corelata cu cunostintele teoretice actuale, acumulate in istoria sahului timp de peste optzeci de ani, completata cu materialul documentar existent – produs al scoalei sovietice – si cu inaltul nivel al jocului de sah din URSS, in care s-a desfasurat activitatea sportiva a lui T. Petrosian, a rezultat un nou tip de campion mondial, extrem de greu de invins.

        Este deosebit de originala aceasta conceptie: nu atat cum sa castigi, cat cum sa faci ca sa nu pierzi! De observat este ca acestea doua („cum sa castigi”, „cum sa nu pierzi”) nu sunt identice si sta marturie „numarul mare de remize”, adica „inexpuganbila cetate a apararii construita sistematic de T. Petrosian in fiecare partida”. Si mai arata ca:

        „Finalurile sunt jucate de Petrosian cu o maiestrie desavarsita si cunoasterea aprofundata a acestora reprezinta principala sursa de realizare a victoriei, uneori in pozitii aparent egale”

        Interesant este ca, in general vorbind, si nu cred ca gresesc (prea mult…), oamenii, cand gandesc la succes, se gandesc sa atace, cum sa-si invinga adversarul, sa tabere peste el. Foarte putini sunt cei care gandesc succesul printr-o „inexpugnabila cetate a apararii”: adica nu prin atac, ci prin a face in asa fel incat sa nu ai, sa nu mai ai tu niciun fel de slabiciuni…

  2. @Motanul Incaltat: mi-a placut mult ultimul paragraf pe care l-ai scris in comentariu. E o concluzie foarte frumoasa si subscriu. Daca ar exista expresia „mai mult decat de acord” in afara sferei erorilor de exprimare, as folosi-o! 🙂

    • Hey 🙂 Nu doar că intotdeauna aleg partea frumoasa a realitatii (partea plină a paharului), dar cred ca e omenește natural să răsplătești cel puțin potrivit felului în care ești tratat. Blogul tău este o oază de liniște și de îndemnuri pozitive; cuvintele mele sunt mai mult meritul tău decât al meu 😀

  3. Doua citate importante am pentru tine: „Micile probleme trebuie tratate cu seriozitate.”(Hagakure-Cartea samurailor,Yamamoto Tsunemoto) si „It’s not destination,but the journey that brings us happines.”(Dan Millman,Way of the Peaceful Warrior).Cred ca sunt 2 principii de pe urma carora iti poti modela viata destul de frumos,atat cat se poate.

  4. Probabil succes poate fi considerat implinirea unei dorinte, o evolutie…cred ca natural a devenit „succesul” o stare de bine, dar in timp a devenit mai mult decat atat unii sunt dependenti de asa ceva si pica in extreme „pentru a iesi in fata” ceea ce ei asimileaza ca fiind „succes”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s