Ce poţi dărui?

UPDATE:

Deşi nu v-am mai vizitat blogurile, nu am mai postat nimic, iar la comentarii nu am răspuns, MULŢUMESC PENTRU MI SUNTEŢI ALĂTURI în această perioadă, tensionată pentru mine!

Gândurile voastre, cuvintele de încurajare, glumele, îmi aduc bucurie când citesc comentariile. Este bine ştii undeva, cineva are un gând bun pentru tine. Chiar şi pingurile sunt o dovadă de prietenie. 😀

Până voi reveni, după ce totul va treceblogul meu va fi pentru voi, prin articolele scrise de mine, aceeaşi gazdă bună şi primitoare, pentru cei care se simt bine aici!

Poţi dărui totul atunci când fiecare atom din tine este generos. Poţi lăsa inima la dospit şi cât ai clipi ea va creşte în tine. Apoi poţi să o laşi să se rumenească bine în cuptorul iubirii şi când va fi gata, o vei putea dărui. Dar cui? Către cine îţi vei întinde mâinile? Pe cine vei face fericit?

 Dacă încă mai crezi că pentru a putea vedea cerul senin trebuie să duci o luptă crâncenă cu norii învrăjbiţi, nu te teme! Norii sunt doar fum, iar cerul va continua să agaţe lumina de raze. Către el este drum de-o mână întinsă-n aşteptare, de un braţ ce se îmbată în zare. Toate sunt aproape unele de altele şi toate sunt aproape de tine, deci nu ezita să sari şi să prinzi minunea, iar apoi să o împarţi şi cu alţii!

 Ce poţi dărui? Dăruieşte tot ce ai şi vei avea totul! 🙂

 O sea pcută să ai!

PS: De mâine într-o săptămână încep BAC-ul, aşa că, vă rog: ŢINEŢI PUMNII STRÂNŞI BINE DE TOT!

CU DUMNEZEU ÎNAINTE!

🙂

Anunțuri

134 de gânduri despre “Ce poţi dărui?

  1. Mult succes, Gabi! Suntem alaturi de tine. 🙂
    Iar eu iti multumesc pentru frumosul indemn din finalul postarii, chiar aveam nevoie de el. 🙂

  2. Ai dreptate prima sotie ma costat peste o suta de mii, daruind totul.Mi-a trebuit mai mult de zece ani de zile sa i-mi revin dupa cutremur.Ideia este buna si trebuie sa fie un echilibru sanatos, caci nu se poate sa fie, dar peste dar si sa ramii in mocirla, prin faptul caci esti baiat inimos.

  3. Pingback: 2012 | Caius
  4. Gabriela,
    Ce pot darui?
    Tie, multe as dori.
    Totul.., daca vei primi
    Convins, o clipa, de-a nu gresi.
    Crezand, ca merita a ta fire
    Ce pare daltuita, in simtire.

    Si…, de-mi mai ingadui,
    In soapta, ca un murmur as rosti:
    Ajuta, Doamne ,Gabrielei,
    Ca mintea ei Lumina
    Si peste BAC…, a straluci!

    Ai tai, Madi si Onu Blog

  5. din entuziasmul acesta molipsitor si speranta luminoasa de care nu duci deloc lipsa sa nu iesi deloc! retrospectiva atenta si eficienta asupra celor de se vor da la bac’ , de unde sa iesi cu zambetul pe buze si sa ne vestesti izbanda si posibila destinatie studioasa! 🙂

    feel great, be happy and we’ll be part of your feelings!

  6. Bafta multa la BAC ! 🙂

    Dumnezeu sa te binecuvateze Gabriela, cu lumina intelepciunii ! 🙂

    Acum mi-am inchis pumnii si-i tin stransi 😉 🙂 Sunt convinsa ca o sa iei BAC-ul cu brio ! 🙂

  7. Bună seara, Gabi! În spiritul articolului tău care se înfățișează ca o pildă, îți mulțumesc pentru ce ai oferit prin intermediul lui și al blogului și îți ofer ceea ce a semănat el: un buchet de zambete și gânduri frumoase. Cu ele, cu credință și curaj să mergi liniștită la bac 🙂

  8. Pingback: Texte « Ioan Usca
  9. Pingback: androxa
  10. Pingback: Come… « androxa
  11. Chiar daca ti-am urat si in particular, repet urarile mele aici: bafta! Mult succes! In asteptarea rezultatelor, care nu pot fi decat FOARTE BUNE, iti doresc o saptamana plina de bucurii! Numai bine! 🙂

  12. Micuţă Răsfăţată,în straie frumos colorată, care după cum râzi, ştii ce înseamnă bucuria de a trai.
    N-ar trebui să mai scot un cuvant, dar nu vreau sa-mi inchipui, mutrisoara ta plina de viata, fie si pentru o clipa…, înnorata, de nerabdarea mea.
    Ma ajuta insa diafana Nicola, al carei tril demn de viata, parca te învaţă resemnarea.
    Speram ca toate sa fie bine, cel putin, everestine!
    Madi si Onu

  13. Vreti ca blogul dumneavoastra sa arate mai bine si sa atraga mai multi cititori? Nimic mai simplu. In mai putin de doua saptamani veti avea un site la cheie. Tot ce trebuie sa faceti este sa trimiteti un mail la: site_brasov@yahoo.com si sa ne spuneti ce fel de asteptari aveti. De restul ne ocupam noi!

  14. Pingback: Rokssana's Blog
  15. Stiu ca ai sa ma ierti intr-o zi chiar daca nu ma uiti si am sa raman dator ca nu am mai dat demult un semn de viata. Iti multumesc ca esti asa intelegatoare. Ma bucur sa te regasesc la fel de vesela si plina de viata. Sa -ti pastrezi mereu zambetul la loc de cinste.
    Felicitari pentru Bac!
    Seara senina!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s