Cum te numeşti?

Sursa foto aici

Mă întreb oare cum te numeşti?

Oare numele tău este acela pe care l-ai primit la naştere, este cel pe care ţi-l dai tu sau este cel pe care ţi-l dau faptele tale?

Ce colţ al inimii îl poţi regăsi în numele tău şi în ce literă se ascunde firea ta?

Ţi se potriveşte numele cu chipul? Dar cu sufletul?

Eşti acela care poate răspunde îndreptăţit la strigarea numelui său sau răspunzi din obişnuinţă? Eşti tu oare una cu numele tău?

Oare ai păstrat cu grijă numele pe care l-ai primit înainte de a te naşte, sau te mulţumeşti doar cu un nume de pământean, repetat şi copiat de nenumărate ori în rândul milardelor de oameni?

Indrăgeşti  numele pe care îţi place să-l auzi strigat şi la care răspunzi, dar oare te-ai întrebat vreodată dacă acesta este într-adevăr al tău?

Totuşi, oare nu ar trebui să fii atent şi la cei care îţi striga numele? Oare nu intervin şi aceştia puţin în semnificatia numelui tău?

Ţie cine îţi dă numele, iar acesta ce le ofe celor din jur?

 

 

Anunțuri

42 de gânduri despre “Cum te numeşti?

    • Da, prin copii, numele bun daruit prin educatie, merge mai departe. Cred ca aceasta este o adevarata comoara, care se daruieste, daca exista, in cascada peste cei dragi…
      Stiu ca tu daruiesti copilului tau, totul. 🙂

  1. Foarte adanca si deosebita analiza ta. Eu imi ador numele. Ma cheama ca pe strabunicu meu, astfel incat sunt mandru de al meu nume. Toma Marin e un nume foarte obisnuit la noi, dar mie tot imi place. Il simt parte din mine.

  2. Tu spui:
    Oare ai păstrat cu grijă numele pe care l-ai primit înainte de a te naşte, sau te mulţumeşti doar cu un nume de pământean, repetat şi copiat de nenumărate ori în rândul milardelor de oameni?

    Mi-a placut analiza ta.Profunda. Eu ma numesc fiica de Dumnezeu, in primul rand, apoi Elena.
    Ganduri frumoase trimit spre tine draga mea, impletite cu pace si har!

    • Draga Rokssana, trebuie sa mai meditam, din cand in cand, poate astfel multe lucruri pe care le vedem noi, sau ne sunt aratate de catre altii, aduc schimbari pozitive in viata noastra. 🙂

  3. Te invit pe un blog dedicat Clujului nostru, pentru ca suntem o echipa de patru patrioti locali si nu numai, deoarece avem si colaboratori din alte orase..Apropo, ma aventurez sa invit o scriitoare in devenire ca si colaborator din orasul tau natal! Deocamdata te-am trecut in Blogroll. Speram sa ne faci onoarea!
    http://www.clipedecluj.ro/

    • Mirela, va felicit pentru frumoasa voastra initiativa!
      Din tot ceea ce spuneti se vede ca iubiti Clujul si aceasta va face cinste!
      Felicitari!

      Iti multumesc pentru onoranta invitatie de a fi colaborator la acest deosebit blog.
      Raspunsul meu este afirmativ. 🙂
      Nu voi putea sa fiu activa insa, decat dupa ce voi termina cu perioada examenelor. Acum ma bucur cand am timp sa mai public pe blogul meu cate un articol si sa nu-mi neglijez prietenii.
      Daca ma intelegeti, vom putea sa ne bucuram impreuna si pe acest blog, de aceeasi parte a baricadei. 🙂
      Cu pretuire si ganduri bune, Gabriela Elena

  4. „Indrăgeşti numele pe care îţi place să-l auzi strigat şi la care răspunzi, dar oare te-ai întrebat vreodată dacă acesta este într-adevăr al tău?”
    Răspunsul este da. Cu toate că – m-am gândit de multe ori – mi-ar fi plăcut să mă cheme şi Alexandru. Însă, dacă ţinem cont de numele de familie, am şi ceva din el…
    Gânduri bune la final de săptămână!

  5. nu ma mai surprinde faptul ca la tine pe blog gasesc cuvinte atât de frumoase! m-am obisnuit sa vin aici, sa las emotiile si gingasia gândurilor sa ma cuprinda, sa ma-nfior, sa râd, sa lacrimez, sa visez alaturi de tine…

  6. La inceput numele meu mi se parea ca se potriveste unui copil si mai putin unui om matur.Iar litera O din numele meu Florin cand se transforma in D -dragoste cand in U -ura.Pentru ca iubesc si urasc la aceeasi intensitate.

  7. La inceput, nimic nu avea nume. Viata, era una singura cu multe infatisari…Privindu-se pe sine in luciul apei creatura vazu adancimea din spatele chipului . Linistita, se apleca si bau…

  8. Noi romanii, am inceput sa nu ne mai alegem cu grija numele si nici apelativele care tin loc de diminutive. De la astea si pana la nume proprii tiganesti cum ar fi de pilda „Mercedes”, „J.R.” (Ewing…), „Maradona” si altele nu mai e decat un mic pas facut a lene…
    Spre deosebire de noi, inca din vremuri imemorabile, evreii isi respecta etimologia numelor proprii si nici azi nu le este rusine de acestea indiferent de semnificatia etimologica reprezentativa pentru temperamentul, caracterul aptitudinile, trasaturile de caracter sau infatisarea fizica…
    Lumea onomasticii ebraice moderne este plina de nume proprii ca, de pilda „Isahar”, care inseamna „magar osos” la fel ca pe timpul patriarhului Iacov…
    Si nu le este rusine cu acest nume de continutul interpretativ al acestuia…
    Noi cu ce ne mandrim ? Nici macar cu nume ca”Pafnutie Avatafului Damian P. Safta”, „Pamfil”, „Amfilofie”, „Marghioala”, „Alupoaia”…
    Ne place sa ne numim mai modern, mai americaneste, nume pline de o rezonanta acustica detasata de mioritic…(„Sexy…”, „Nikita din…”, „Fernado de la…”, „Naomi”, alias „Florin” sau (pe)…invers; sau chiar „Gogaie”…)
    Oare de ce n-am imprumuta tot „tacamul” ? Adica „Cacaletii din Dos”, „Sperietii din Deal”,”omul de afaceri Arthur Belivaca…”?

  9. M-am intrebat si eu daca numele ma reprezinta, daca mi-ar fi placut alt nume.
    Numele meu ma reprezinta si imi place.Ciudat sau nu, si numele de familie pe care l-am luat dupa casatorie a aproape la fel cu numele pe care-l aveam inainte.
    uneori spun despre mine ca sunt o gabi. 🙂

    • Ha, ha, :D!
      Tu ai surprins un alt aspect al problemei!
      Sa nu uitam insa, ca putem sa pretuim numele dat de parinti, perceput ca si o haina, daca felul celui care o poarta este prin ceea ce face, vorbeste si traieste, un “Soarbe zeama”, acel nume nu mai este relevant.

  10. Eu raman surprinsa daca ma striga careva pe nume. Mai sunt cativa, dar putini. Nici nu poti sa-ti imaginezi cat de bogat este panoul de „diminutive”, sau „surogate” pentru numele MARIA. 😆
    Oricum ar fi, ma mandresc cu el, imi place MARIA !
    Se spune ca provine de la numele ebraic Miryam, insemnand copil dorit. 🙂 Altii il interpreteaza ca insemnand „rebel” sau „multa amaraciune”, in interpretarea latina semnificatia este stea de mare, in acceptiunea egipteana este iubire etc. Semnificatia numelui nu este foarte sigura, dar cel mai semnificativ mi se pare ca Maria este expresia puritatii, fiind purtat de mama lui Iisus Hristos (si am simtit mereu ca asta ma obliga 😉 ).

  11. Numele meu face parte integranta din mine, deja – sunt alte cateva nume care-mi plac, dar nu stiu dac-as fi vrut sa le port… Ma gandesc insa, la „adancimea din spatele chipului/numelui” ( 😛 ) si ma intreb daca e plina de intuneric sau lumina, de minciuna sau adevar, de viata sau Viata… Este si ea parte-mi integranta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s