Dincolo de limitele umbrei

Sursa foto aici

Silueta gri, purtătoare a sufletului albastru al creatorului ei, ascunde libertate şi viaţă în conturul fără ieşire al imaginii sale neclintite… Ochii, din piatră fără glas, imposibil de perceput de către urechea umană, le vorbesc însă desluşit, cu graiul iluziei de lumină în privire, sufletelor care poposesc pentru a le asculta melodioasa tăcere pe o bancă din parc.

Îngerul visează să fie salvat de raza care se scurge printre crengile fluide ale copacilor, înalţate pe cerul din mijlocul amiezei, râvneşte un chip de magnolie care să-i înlocuiască fizionomia mineralizată.

Această figură angelică este fidelă mâinilor care au modelat-o şi iubeşte în taină degetele care i-au atins pentru prima dată ochii. Deşi trupul i-a fost trezit în frigul unei stane de piatră cu o dură daltă a destinului prestabilit, împietrirea-i e suavă şi păstrează în secret imortalitatea.

Aceasta este statuia pe lângă frumuseţea căreia unii trec poate în grabă, însă este monumentul pentru care unii se opresc din drum, deoarece odată ce i-au simţit privirea, i-au cunoscut şi părintele. Chiar şi ochii unei făpturi de piatră pot fi de o caldă umanitate, însă doar dacă cel care se pierde în ei este cu adevărat un Om.

Totuşi, piatra nu e carne şi oaselei sunt de un rece metalic. Zarul pietrei se aruncă o singură dată şi firea ei se cimentează în locul în care aceasta este aşezată, nu pentru a fi fericită, ci pentru a uimi şi bucura pe cei care o privesc.

Aceasta-i opera de artă!

 

 

Anunțuri

59 de gânduri despre “Dincolo de limitele umbrei

  1. Am citit de mai multe ori textul, pentru ca nu m-am saturat nici la prima si nici la a doua citire, de frumusetea cuvintelor si profunzimea ideilor!

    • Carmen, simt ca ceea ce spui, nu sunt doar…cuvinte si pentru aceasta iti sunt recunoscatoare.
      Te invit sa te bucuri aici, impreuna cu mine si prietenii nostri, ori de cate ori ai timp! 🙂

  2. „Aceasta este statuia pe lângă frumuseţea căreia unii trec poate în grabă, însă este monumentul pentru care unii se opresc din drum, deoarece odată ce i-au simţit privirea, i-au cunoscut şi părintele. Chiar şi ochii unei făpturi de piatră pot fi de o caldă umanitate, însă doar dacă cel care se pierde în ei este cu adevărat un Om.”

    Bine te-am regăsit, Gabriela. Acestea sunt momentele în care realizăm, o dată în plus, că trecem de multe ori prea grăbiţi prin viaţă, fără să observăm ceea ce ne-ar încălzi sufletele…

    Un final de săptămână cât mai bun…

  3. Foarte frumos Gabriela. Chiar si piatra poate fi calda cand inchide in ea o farama din sufletul artistului si ideea care a desprins din roca chipul cu expresia aceea unica.

  4. Asa este, piatra nu e carne dar cand este cioplita de artist cu maiestrie si daruire, ea invie. Invie pentru cei care vor s-o inteleaga!
    Un sfarsit de saptamana agreabil!

    • Si odata ce invie, fiecare privitor in sufletul lui simte sau traieste imaginar, povestea pe care ea ne-o destainuie, eliberata fiind din temnita rece a nemiscarii.
      O duminica placuta-ti doresc si eu, Nea Costache! 🙂

  5. Inteleg ca iti place sculptura. Daca asa stau lucrurile iti propun un mare artist: Auguste Rodin:
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Auguste_Rodin
    In atelierul sau a lucrat, in 1907, si Constantin Brancusi, dar pentru o scurta perioada. Plecarea a motivat-o cu celebrele cuvinte: „Nimic nu se poate înălţa la umbra marilor arbori!” . Ca exista o filiatie directa intre Rodin si Michelangelo nu ar trebui sa ne mire daca privim aceasta superba opera numita Sarutul:

    Dar, dupa parerea mea, este mai mult decat atat. Rodin dezvolta o simbolistica bogata in opera sa Catedrala:

    Iar pe mine ma uluieste la aceasta capodopera modernitatea conceptiei artistice, la un mare sculptor cu accente clasice.
    Priveste si aceasta lucrare celebra semnata Rodin si care se numeste Burghezii din Calais:

    Crezi ca a cautat perfectiunea in arta? Tu ce parere ai?
    Este adevarat ca si Camille Claudel, care a fost eleva si amanta lui Rodin, era foarte talentata. A fost si un film pe tema asta a legaturii dintre ea si Rodin, mai demult… Un film de prin ’88, cu marea actrita franceza Isabelle Adjani. Luase Cesar-ul pentru acest rol si Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin, pentru cea mai buna actrita.
    Despre Camille Claudel mai jos:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Camille_Claudel
    Este interesant de citit despre ea, fara indoiala o mare artista (asta e parerea mea si nu numai a mea). In 1905 a inceput sa apara la ea semnele unei boli mintale – paranoia si schizofrenie. Il acuza pe Rodin ca i-ar fi furat ideile si ca ar fi planuit s-o omoare. Pacat de un destin asa de tragic la o asa de mare sculptorita! Eu stau si ma intreb cat de compatibili erau din punct de vedere zodiacal: Rodin, Scorpion, nascut pe 12 noiembrie si ea, Camille, Sagetator, nascuta pe 8 decembrie. In orice caz, din film rezulta ca si ea era obsedata de perfectiune in arta. Dar avea, dupa cum spuneam, si un mare talent, asta e clar. Dar… vorba lui Brancusi… La umbra marilor arbori…

    • Iti multumesc, pentru comentariul tau care a adus atatea date frumoase despre suflete indragostite de viata de dincolo de …piatra.
      Ce frumos ai exemplificat!

      Doar sufletul si ochii lui Rodin, puteau sa vada acel sarut, in inima pietrei. Noi doar admiram rezultatul arderii lui de geniu.

      Putem insa, invata si noi sa vedem dincolo de aparente, de cuvinte, sa invatam sa citim printre randuri, sa intelegem semnificatia unui gest, al a unui genunchi plecat, sa vedem aurul ascuns in maruntaiele pamantului, nu doar pamant, dar pentru aceasta trebuie sa credem ca exista, sa credem ca putem sa dam viata unor frumoase idei, sa credem in oameni si ca fiecare, are undeva ascuns in suflet, acel ceva unic si frumos.

      Am dat viata unuia din link-urile pe care le-ai lasat.
      Sa ne delectam dar, cu „Sarutul” vazut in marmura, de Auguste Rodin!

      • Si observa cum a spiritualizat in piatra sarutul Constantin Brancusi:

        Mergand la esenta.
        Ca dupa aceea sa-l expuna in simbol – Poarta Sarutului:

        Relevand cosmicitatea acestuia.

      • Imi place arta!
        Ultimul post pe care l-am scris a fost despre un mare tenor – Tito Schipa. Iar acum ma gandeam tot la o uriasa personalitate muzicala a Operei, la un tenore di forza, un tenor dramatic, Mario del Monaco. Nice, in comentariul pe care l-a facut, spune ca sculptorul pune un strop din sufletul sau intr-o statuie. Dar iata cata forta si dramatism, si cata pasiune pune Mario del Monaco in aceste arii:

        🙂
        (Acuma, sa mai glumim putin, … doar e italian 😆 Or, un italian care sa nu stie sa cante si sa nu fie pasional… nu e italian, intelegi tu… :lol . Glumesc, desigur. )

    • Cred ca indiferent ce se face in domeniul artei, trebuie sa nu lipseasca acel ceva care da stralucirea, aducerea la viata a trairilor, explozia de sentimente, care te face pe tine, cel care citesi, asculti, privesti, sa traiesti intens, pasional, capodopera care-ti este prezentata.
      Uneori, o abordare prea moderna, nu reuseste sa aprinda nici o scanteie…

  6. Cand eram de cativa anisori, imi doream sa fiu o statuie.Ce-o fi fost in mintea mea, nu stiu si nu inteleg.
    Un inger sculptat in piatra e trist intotdeauna.

    • Gabi, cred ca este importanta starea sufletului tau, atunci cand privesti ingerul din piatra. 🙂
      Iti doresc sa ai o duminica in care sa simti ca-ti cresc aripi, de fericire! 😀

    • Sunt de acord cu tine, Marin. 🙂
      Ele pot sa prinda viata, in multe feluri si pot chiar sa vorbeasca:
      Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.”
      ( Luca 19:40 )

  7. Uitasem de randurile scrise de tine, ma bucur ca mi le-ai reamintit 🙂

    Eu am trait mereu si inca mai traiesc cu senzatia ca si piatra si pamantul si apa au viata…ca traiesc intr-un fel 🙂

  8. „Totuşi, piatra nu e carne şi oasele-i sunt de un rece metalic. Zarul pietrei se aruncă o singură dată şi firea ei se cimentează în locul în care aceasta este aşezată, nu pentru a fi fericită, ci pentru a uimi şi bucura pe cei care o privesc”.

    Totusi…poate ca doar eu caut un raspuns antitetic, in pesimism ! Si totusi…ma intreb, cine-o fi sculptat atat de „desavarsit” intr-o stanca de sare, profilul nevestei lui Lot la iesirea din Sodoma, surprinzand-o chiar in clipa in care aceasta privea inapoi cu parere de rau ?
    Este o sculptura veche despre care ne aducem cu greu aminte .
    O fi doar mitologie ?
    Mitologie sau nu, ea a fost totusi o opera de arta sculpturala de inceput…

  9. Există credințe care susțin că și pietrele au suflet.
    Nu-i de mirare că doar unii știu să-l scoată la suprafață, să poată fi văzut și de ochii celorlalți.

  10. Foarte frumoasa definitia gasita de tine pentru opera de arta, Gabi. Si la fel cum sculptorul pune un strop din sufletul sau intr-o statuie, asa si tu dai viata si sens cuvintelor pe acest blog. 🙂

  11. Ce inseamna o statuie de piatra in micul nostru univers stramt? Probabil nimic,ca nici nu o vedem de multe ori.Dar ea e acolo si…ne vede.Probabil ca rade de noi,pentru ca are la picioare eternitate…si noi fugim in zadar de un destin scris in frunte.Sau poate ca plange,pentru usurinta cu care ne lasam ispititi de iluzii desarte.
    Suntem atat de orbi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s