Când zidul se surpă

Sursa foto aici

 

Cuvintele sunt de prisos atunci când zidul vieţii se surpă: cum ai putea descrie artistic o cărămidă a amintirilor care crăpată stă să plece din zidul minţii clădit în ani de zile? Cum să transformi poezia vieţii în cel mai frumos vers imaginat vreodată când zidul roşcat tremura din temelii, de bătrâneţe, pe pământul pe care-l numeşte locul lui în viaţă?

Zidul se prăbuşeşte şi uşor-uşor totul devine o radiografie. Tot ceea ce odată era interior, intimitate se transformă într-un muzeu de simţiri imposibil de controlat, de fragilitate şi de teamă, totul se preschimbă într-o lume care involuntar poate fi invadată de ochiul celui care priveşte… şi uneori chiar şi ochiul răneşte.

Cum să mai vezi în visul tău unicitatea când fiecare fragment al contemplării este importat din trecut şi până şi acela este foarte tulbure? Unde este prezentul?

De ce fereastra vieţii care aduce lumina, sta să cadă şi nu mai arată unor oameni Soarele, ci numai ţărâna printr-un filtru de sticlă moartă?

Acest articol a fost scris cu scopul de a aduce puţină lumină în atât de tristul grăunte opac de viaţă numit Alzheimer.

Anunțuri

45 de gânduri despre “Când zidul se surpă

  1. Imi aduci aminte de inceputul din Un veac de singuratate de Garcia Marquez cand satul Macondo se imbolbaveste de boala insomniei al carui efect advers era ca uitau denumirea lucrurilor si pentru ce erau folosite. Si atunci cand uiti ce e masa, ca se chema masa si la ce iti foloseste, oare masa mai exista? Satenii insa au pus la intrarea in sat un afis pe care au scris: Dumnezeu exista 🙂

    • Este foarte inspirat exemplul tau si totodata plin de semnificatie. Ma bucur ca ai amintit aceasta povestioara…
      Dumnezeu a fost, este si va fi acelasi intotdeauna. Cred ca pana si in vietile acelor care fizic sau mental slabesc din varii motive, Dumnezeu lucreaza si isi desavarseste lucrarea. Nu degeaba scrie in Biblie ca Dumnezeu, prin Cuvantul Sau, se descopera in adevar pana si oamenilor slabi cu duhul, care nu se pot rataci pe calea Lui.

      O zi buna iti doresc! 🙂

    • Mi se pare ca este mai rau sa fi un „mort viu” decat un viu mort. In cel de-al doilea caz viata omeneasca se sfarseste, insa in primul caz viata continua, iar tu nu te poti bucura de ea. Totusi, chiar daca esti un „mort viu” poti gasi sansa de a readuce la viata in tine pana si ceea ce a murit. 🙂

  2. important ar fi de mentionat cum Noi, toata viata caram in spate caramizile prafuite ale trecutului mai mult sau mai putin intunecat, doar pentru simplul fapt ca ne e mai usor sa comparam ceea ce am avut cu ceea ce ar trebui si nu avem, o idee, un semn de carte, o ancora ce ne ajuta sa recladim din praf, din nimic, din ramasitele zilei de ieri, irelevant ne conturam viitorul retraind trecutul in fiecare zi iar poate asta e si problema deafpt

    • Asa suntem noi: mistere pe care le poate elucida doar sufletul.
      Intotdeauna avem nevoie de o mana care sa ne indemne sa mergem mai departe atunci cand picioarele ne tremura, intotdeauna avem nevoie de o „ancora”, precum spuneai, care nu neaparat „ne ajuta sa recladim din praf, din nimic, din ramasitele zilei de ieri”, ci ne ajuta sa ne oprim pe marea vietii si sa ne amintim ca barca noastra nu poate pluti cu un sens daca nu este cineva la carma ei.

      Iti multumesc pentru vizita ta! Te mai astept!

  3. „Tot ceea ce odată era interior, intimitate se transformă într-un muzeu de simţiri imposibil de controlat, de fragilitate şi de teamă, totul se preschimbă într-o lume care involuntar poate fi invadată de ochiul celui care priveşte… şi uneori chiar şi ochiul răneşte.”

    Excelent acest pasaj. Acum câteva zile chiar am scris o poezie cu vers alb în care vorbeam despre sufletul care este obligat să trăiască între pereţi transparenţi şi este arătat cu degetul, de curioşi, în fiecare zi. Voi pune poemul pe blog, poate chiar mâine.
    Am citit cu plăcere aceste gânduri ale tale, Gabriela, îmi place cum laşi deschise aceste ferestre ale sufletului…

    O zi bună să si!

    • As indrazni sa completez putin: sufletul meu nu are ferestre pentru ca nu are ziduri care sa-l ingradeasca si sa-l ascunda. Sufletul meu este liber si eu il las sa fie vazut asa cum este, nu doar prin intermediul unor obloane care par sa-i limiteze iubirea. Intre mine si voi nu exista bariere, nici chiar cele virtuale… Poate la inceput, cand mi-am creat blogul, am avut ferestre pe care le-am deschis, dar odata ce ati vazut ce se ascunde in spatele lor, ele nu mai exista. 🙂

      As vrea sa-ti citesc si eu poezia pentru ca sunt convinsa ca este scrisa cu maiestrie si cu suflet.

      Iti multumesc pentru aprecieri!
      Pentru ca poate nu am atata experienta de viata ca tine, sper sa nu te superi daca iti urez tocmai eu, invatacelul, sa ai succes in tot ceea ce faci frumos, pentru suflet. O spun sincer! 🙂

  4. Sunt ziduri si ziduri, fiecare dintre ele cu fisurile vazute, sau cele nevazute.
    Cu toate asteapta ca din cand in cand, macar, sa mai apara cate un zidar priceput pentru a-i mai prelungi, fie si numai cu o secunda maretia, viata insasi.
    Sunt tot mai multe ziduri cu ranile la vedere, si tot mai putini mesteri…

    • …dar la fel de repede cum scanteile dispar, tot la fel de repede acestea se pot si reaprinde. Depinde si de cei care ar trebui sa readuca speranta in vietile celor care au pierdut-o.

      Multumesc pentru prezenta ta pe blogul meu! Te mai astept! 🙂

  5. Am citit de dimineata, dar n-am avut zabava sa scriu. Si asta pentru ca am vrut sa iti spun o poveste. Habar n-am de unde sau de cand o stiu, dar mi-a ramas intipariat adanc in memorie.
    La un azil, un batran venea zi de zi sa isi viziteze sotia, suferinda de aceasta boala. Niciodata nu il recunostea, de multe ori nici nu-l baga in seama, chiar fugea din preajma lui in anumite momente. Dar el venea, venea, venea, zi de zi, luna de luna. Chiar daca suferea cumplit dupa aceste intalniri. Intr-o zi una dintre asistente i-a spus:
    – Ar fi mai bine pentru dvs sa nu mai veniti. Va face rau indiferenta ei. Oricum nu stie ca veniti, oricum nu stie cine sunteti.
    – Important este ca eu STIU cine este ea. Atat conteaza. – a fost raspunsul absolut uluitor al barbatului.
    Asta e important. Noi sa nu uitam cine sunt ei.
    Seara linistita!

    • Mai rar o astfel de iubire, poate atat de rar incat ajungem sa nu mai credem in ea. Si totusi, atata timp cat Dragostea exista, putem crede si in miracole.
      Cand iubesti, iubesti intai sufletul si amintirea lui.

      Ma bucur ca ai ales sa citesti acest articol de pe blogul meu. Imi pare bine ca m-ai vizitat si te mai astept!
      Sa ai o zi frumoasa!

    • Da, fotofrafiile tale sunt o sursa de inspiratie.
      Am vazut si imagini care sunt la fel de fade si fara „continut” precum un perete de spital proaspat zugravit in alb, care nu spune nici „da” si nici „nu”: este neutru.
      Tu, insa, pui sufletul tau inaintea obiectivului aparatului foto si de abia dupa aceea se aude „clic”. O parte din tine se afla in ceea ce ne arati pe blogul tau: imaginea vietii. 🙂

  6. Viata este miserioasa si greu de intales pe plan individual.De mii de ani de zile sa-u creat idei si doctrine care au progresat sau murit in timp.Un lucru este clar si sigur, sintem in Evolutie inteligenta Mondiala si nimeni nu poate opri acest fenomen.Sa vazut in timp caci doctrinile au distrus sute de milioane de fiinte nevinovate si la ora actuala exista aceste doctrine salbatice care ucide o lume nevinovata.Bunul sens al omenirei se va decide si constiintizarea omenirei va deveni o obligatie morala mondiala.Creierul uman are functi capitale si din cauze multilpe are nevoie de ajutor exterior pentru a functiona normal.

  7. De fapt noțiunea de prezent e ceva foarte abstract. Nici nu ai timp să spui prezent pentru că între prima și ultima literă a cuvântului deja sunt alte noțiuni. ”p” ține de trecut și ”t” de viitor. Prezentul e ceva foarte scurt. Realizezi cât prezent devine trecut până scrii un comentariu? 😀

  8. O sa vina si niste vremuri in care oamenii o sa se schimbe… nu o sa mai existe prezent, viitor, trecut, o sa se intample ceva odata care ne va face sa evoluam…
    Nu vor mai exista boli si nenorociri…
    numai ca si eu sunt curioasa cand vor veni acele vremuri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s