Călători…

Ea este Dana sau Fish, cum i se mai spunea: fostă colegă de bancă cu care am petrecut, cred că un an, clipe de neuitat în “intimitatea” primei bănci  şi cu care am râs cât ne-a îngăduit Dumnezeu să râdem în zilele de şcoală timp de aproximativ patru ani şcolari.

Dana: a fost o fată frumoasă, deşteaptă, comică, cu o energie din care putea să mai dea şi altora şi pot spune că a fost şi o amică pe care nu o voi uita niciodată. De abia a împlinit optsprezece ani, avea vise mari şi dorinţă să-şi atingă idealurile.

Ce păcat este însă că a avut toate şansele din lume, dar nu a avut şansa de a trăi, de a-şi continua viaţa aşa cum ne dorim toţi. Nu a mai avut timp să mai spere…

Ce păcat este ca un microbuz şi un autocar i-au spulberat viaţa vineri seara pe trecerea de pietoni…

 

Nu sunt cuvinte care să exprime ceea ce simt atunci când mă gândesc la faptul că acum nu mult timp ieşeam la un ceai în mall, iar acum ea este doar o amintire plăcută, dar care de fiecare dată va face referire la tragedia ei.

Şi mai trist este faptul că acum o săptămână am întâlnit-o ultima dată la şedinţa foto pentru albumele de absolvire a clasei a XII-a. Pe atunci era plină de viaţă, iar acum este doar un pumn de abur tânăr care s-a ridicat în înalt şi  învăluie cald amintirea…

 

Nu există cuvinte de consolare, există doar un gând care ne reaminteşte tuturor că în aceeaşi zi putem să trăim, dar şi să murim. Suntem călători prin lumea aceasta, iar viaţa noastră nu ne aparţine nouă, de aceea trebuie să avem mereu grijă cum o trăim, pentru că există o rasplată dreaptă pe care o vom primi toţi după ce vom păşi în eternitate.

 

Mă leagă multe amintiri de Dana, inclusiv amintirea primei zile de şcoală din liceu când ne-am văzut prima dată, când am râs prima dată şi când ne-am îmbrăţişat pentru prima dată. Nu ştia ea atunci că nici nu va apuca să-şi vadă albumul de absolvire; ştia doar că trebuie să râdă şi să înveţe… A avut carte, dar nu a avut parte…

 

Acum ştiţi cine este Dana: o fată care vineri a plecat în călatoria fara drum de întoarcere şi care şi-a lăsat mama pe Pământ şi mai singură decât era, dar nu a fost alegerea ei.

O pereche de căşti de 40 de RON probabil şi o trecere de pietoni nesemaforizată, fară spaţiu de refugiu, amplasată pe un drum naţional, au condus-o pe ultimul drum pe care a mai apucat viaţa ei de nepreţuit. Plecase iniţial pentru a vedea o piesă de teatru, dar nu ştia că pleacă de fapt pentru a-şi întâlni veşnicia.

Piesa ei de teatru pe Pământ s-a încheiat înainte de începerea aceleia pe care dorea să o urmarească în oraş. Realitatea pentru ea s-a sfârşit înainte ca ficţiunea de pe scenă să înceapă.

 

Acum am sosit de la înmormântarea ei…  Am fost înmărmurită când am privit-o dormind în sicriu, înconjurată fiind de flori şi de coroane- omagii la fel de efemere ca viaţa ei şi a noastră. Deşi pe chipul meu nu a curs nici o lacrimă, sufletul meu plângea în hohote şi nu putea accepta neputinţa mea de a o readuce la viaţă. Puteam doar să privesc…

În cimitir i-am îmbrăţişat mama care mă ştia de la începutul liceului, am încercat să-i spun ceva din suflet, dar cine ar putea să te consoleze cu adevărat când ştii că împreună cu al tău copil poate nu te vei mai vedea niciodată? În schimb mama Danei, amorţită de durere, a fost o îmbărbătare pentru mine când mi-a spus următoarele cuvinte pe un ton cald, ca un om care doreşte să-i deschidă altei persoane ochii mai bine: „Ştiu, Gabi… Mulţumesc, Gabi… Să ai grijă de tine, Gabi…”.

 

Ce este viaţa unui om şi cine în afară de Dumnezeul nostru ştie cât de repede trece aceasta? Viaţa Danei s-a sfârşit la patru luni după ce aceasta a devenit majoră…

Numai mângâierea lui Dumnezeu şi puterea pe care o dăruieşte El sufletului pot ajuta realmente într-un astfel de caz.

 

Mâine nu vom mai fi 25 de colegi în clasă, ci vom fi 24: un număr cu soţ ca şi cel al trandafirilor din buchetul pe care  l-am dus azi Danei.

De mâine şi până la finalul anului vom fi mai puţini cu unul, vom fi mai trişti văzând că locul ei este gol în bancă, dar ne vom încuraja ştiind că locul ei în inimile noastre este pe deplin umplut. Probabil mereu îmi voi aminti cu durere, la fel ca şi azi, că ne-am înţeles ca şi în acest semestru să mai stăm împreună…

Este greu ca în clipe ca acestea să spunem ca şi Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”, însă trebuie să ţinem minte acest lucru indiferent de greutatea durerii sufleteşti. Dumnezeu lucrează în chip minunat chiar şi atunci când durerea ne străpunge inima fără încetare. Dumnezeu ni-i face prieteni chiar şi pe duşmani; El ne aduce împreună, moartea ne desparte, şi prin El vom fi din nou împreună în Locul promis!

Chiar am auzit pe cineva care spunea în cimitir: „Doamne, câţi oameni mor!”. Eu mă gândeam: „Toţi vom muri odata!” şi probabil vom lăsa cândva în urma noastră suflete îndurerate, însă Dumnezeu, jertfindu-se pentru noi, ne-a oferit şansa ca prin credinţa în gestul Său de o frumuseţe divină, să fim acolo unde este şi El, iar la momentul potrivit să ne întâlnim cu toţi cei dragi care au zburat în infinit.

Viaţa aceasta este doar o rampă de lansare către veşnicie, de aceea trebuie să fim siguri că toate coordonatele care ne vor ghida spre acea viaţă sunt într-adevăr corecte.


Dana, aşa se numeşte colega pe care am pierdut-o ca pe un boboc de trandafir care de abia aştepta să înflorească, dar care subit s-a pierdut în părul ţărânei.

Moartea, la fel ca şi viaţa, nu poate fi descrisă în cuvinte. La fel cum o nouă viaţă aduce o bucurie de nedescris, aşa şi moartea aduce o durere de neoprit.

Noi, cei rămaşi, trebuie să preţuim viaţa şi să încercăm să o trăim frumos, pentru a nu ne pierde sufletul: singura parte din noi care este nemuritoare.

 

Probabil dacă acum i-aş arăta Danei ce am scris despre ea, s-ar uita la mine lung şi ar râde în hohote zicând: „Gabi, eşti zuzu? E mult prea trist… Iar ai scos la iveală poetismul uneori pesimist din tine?” :lol:.

Da, Dana! Este trist, dar adevarat. E povestea ta!

 

Cei care au credinţă nu aduc ultime omagii. Ei aduc omagii zilnic persoanelor dragi plecate din lumea aceasta, prin fiecare amintire care le includ pe acestea, sperând la o frumoasă revedere.

Dana, atât eu cât şi colegii mei îţi spunem doar atât: „Drum bun!”

Să ştii că absenţa ta nu va fi notată în catalog. Ea va fi scrisă în inimile noastre, dar va fi motivată! 😉



„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.”  (Eclesiastul 11:9)

Anunțuri

33 de gânduri despre “Călători…

  1. Odihnească-se în pace!

    Astfel de oameni minunați trăiesc mereu în sufletele noastre și astfel de tragedii ar trebui să ne învețe să prețuim mai mult viața. 😦

  2. Imi pare rau!
    Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

    Nimic din ce as putea scrie acum nu iti va stinge, nici alina durerea pe care o simti, chiar daca te inteleg si ti-o impartasesc 🙂
    Am citit pe undeva un aforism al unui personaj antic, nu stiu acum numele, care suna cam asa: cand moare un batran moare un om, cand moare un tanar moare o lume 🙂

    E tarziu acum, dar maine voi aprinde si eu o lumanare pentru colega ta 🙂
    Mult curaj, Gabi! Dana nu te-a parasit, ea este si acum alaturi de tine 🙂

  3. Gabi, e cea mai trista veste pe care am auzit-o in ultimul timp.E cel mai trist articol citit de mine.
    Nu gasesc cuvinte potrivite.Plang. 😦

    Condoleante mamei si prietenilor!
    Dana, odihneste-te in pace!

  4. trista poveste, plina de durere… desi se spune ca pentru toate e voia Domnului, imi vine greu sa cred, cand aud despre astfel de intamplari…
    imi pare rau…
    Dumnezeu s-o odihneasca…

  5. Îi urez şi eu „Drum bun spre veşnicie”, colegei tale, iar ţie îţi trimit gânduri prieteneşti care să aline pierderea unei prietene care ţi-a fost dragă. Condoleanţe!

  6. 😦 Imi pare foarte rau sa aud asta. Trecerile de pietoni sunt ca niste capcane, cati copii au mai fost prinsi in ele. Mi-as dori sa existe decat soferi care pot conduce cum trebuie.
    Imi pare rau.

  7. Offff… Acum 2 ani a fost o perioadă când ori prieteni ori prieteni ai prietenilor mei plecau unul câte unul la 20-21 de ani. E trist să vezi cum copii cu chef de viață trebuie să plece înainte de a prinde cu adevărat gustul vieții. Astea sunt momente când în minte îți trece doar ”de ce?” Acum e imposibil să realizăm de ce a îngăduit Dumnezeu asta dar din păcate a îngăuit. Păcat. Condoleanțe familiei.

  8. Ma simt coplesita de tristete dupa ce am lecturat povestea unei vieti, care s-a intrerupt la comanda Lui. Cred ca daca am intelege cat de efemera ne este trecerea pe pamant, am trai mult mai frumos si nu ne-am risipi viata primita in dar.
    Suntem calatori! Condoleante Gabry!

  9. Imi pare tare, tare rau, mie mi-au dat lacrimile citind, mi-au trecut fulgerator prin minte imagini pe care le-as vrea uitate…
    Dumnezeu s-o aiba in paza lui! De ce, de ce?! 😦

  10. dragă Gabriela, îmi pare foarte rău. Dumnezeu să o odihnească în pace! acum 2300 de ani, Epicur spunea că nu trebuie să ne temem de moarte căci noi nu o întâlnim defel, căci atâta timp cât noi suntem vii, moartea nu există pentru noi, iar in clipa când apare moartea, nu mai suntem noi… căci am plecat înaintea ei. îmi place să cred că așa stau lucrurile.

  11. Astfel de veşti sunt întotdeauna năprasnice. Pierderea unui suflet, în general, este o durere enormă. Nu putem să facem în aşa fel încât să îl întoarcem din drum, cu toate că ne-am dori asta, de fiecare dată.
    Acestea sunt momentele în care mie îmi vine să spun că viaţa este croită prost. Cineva mi-a spus odată „nu, Cristiane, viaţa nu e croită prost, e aşa cum trebuie să fie”. Nu l-am contrazis. Dar tot îmi vine să spun – cum este cazul şi acum – că tot croită prost este.

    „Henryk Sienkiewicz –
    Moartea e un abis, în care deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat, în noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, jale, disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la acest mal şi-ţi vine doar să strigi după un ajutor, care nu poate veni de nicăieri. Singura salvare, singura mângâiere ar putea fi credinţa, dar cineva care n-are nici lumânarea asta în mână, acela pur şi simplu poate să înnebunească la gândul nopţii veşnice” …

    Ce poţi să mai spui? Dumnezeu s-o odihnească…

  12. Dumnezeu s-o odihnească! Trist moment şi cutremurător, însă sper ca odată ce veţi trece peste el, să rămână în sufletul tău şi al tuturor celor care au cunoscut-o amintirile cele mai frumoase care vă leagă de ea. În felul acesta o veţi păstra vie în inimile voastre.

  13. Am inceput sa plang.
    Mi se pare tragic si sunt momente ca astea cand pun sub semnul intrebarii toata treaba cu divinitatea si dreptatea.
    Avea 18 ani. 18! De ce?

  14. Plâng. Este cutrămurător1 .O Doamne, la numai 18 ani. Mai năpraznică decât gerul cel mai cuplit este o astfel de ştire. Scriu şi lacrimile îmi cad una câte una imaginându-mi chipul acela vesel din fotografie, luminat de flacăra lumânărilor şi udat de lacrimile mamei şi ale tuturor celor ce au iubit-o, acum adormit în veşnicia necuprinsă…
    E cumplit şi nu sunt cuvinte de consolare. Mă alătur durerii tale şi te îmbrăţişez.

  15. m-au impresionat şi povestea ei şi modul cum ai prezentat-o şi perspectiva mamei şi încurajarea de final, cu dorinţa de-a raporta totul la un scop final, chiar dacă nu înţelegem ce şi de ce se întâmplă atât de multe lucruri îngrozitoare. atunci când aflu despre oameni care se duc dintre noi, singurul lucru care-mi vine în minte este: stau destul cu cei pe care-i cunosc pentru ca, dacă s-ar întâmpla să nu mai fie/fiu să păstrez/e amintiri frumoase?
    singura şansă la fericire pe o planetă pe care se moare este prietenia.
    să fii şi să găseşti prieteni adevăraţi.

  16. Odihneasca-se in pace.Mi-au dat lacrimile,dar din modul in care vorbesti despre ea se vede ca va ramane vie in amintirea ta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s