Gânduri la tinereţe despre bătrâneţe

Sursa foto aici

După cum puteţi observa încă din fotografia care inaugurează acest articol, aparenţele înşeală de multe ori…

Stând şi gândindu-mă la cei mai longevivi oameni pe care i-a cunoscut omenirea, mi-am pus întrebarea următoare: De ce pentru unii chiar şi bătrâneţea, aşa cum este ea- veche şi uitată- încă reprezintă tinereţea într-o altă formă a vieţii umane, dar nicidecum un sfârşit?

Pentru că poate în spatele fiecărui rid se ascunde o lacrimă ce aduce aminte de prima iubire, de familie sau de o plajă acoperită cu cel mai cald nisip simţit vreodată. Poate totul înseamnă o amintire în final, pe care o retrăieşti şi te bucuri ca la început.

Poate în fiecare clipire de ochi se ascunde un dans de stele tinere, un sărut, o atingere, o surpriză care s-a întrecut pe sine uimindu-se prin imprevizibilul care a surprins-o chiar şi pe ea. Poate totul este o melodie, o poveste, un material fin pe care anii au ţesut gânduri, fericire, plâns, zâmbet, mii şi mii de începuturi şi sfârşituri şi tot ceea ce omul a putut trăi.

Poate fiecare fir de păr alb este silueta palidă a unei sclipiri de geniu avută cândva, poate înfăţişarea vizibilă este doar masca menită să ascundă istoria, trecutul de cei ce pot vedea doar zbârciturile fetei şi ochii aproape acoperiţi de pleoape pe jumătate adormite.

Poate? Ce tot vorbesc aici? Sigur toate cele spuse mai sus au un sâmbure mare de adevăr.

Eu nu ştiu cum voi fi la bătrâneţe, dar ador atât de mult avântul tinereţii care mă înalta spre infinitul necunoscut încât îmi doresc atât de mult ca zborul meu să fie unul perfect, iar pacea vechilor amintiri culcate pe pernă când capul liniştit îmi va dormi să o păstrez pentru bătrâneţe.

Voi ce aţi dori să vedeţi în filmul vieţii voastre la bătrâneţe?

Trăiţi din plin, dar nu trăiţi deschizându-i poarta morţii sufletului, ci trăiţi respirând Viaţa.

 

 

Acest articol este dedicat dragei mele bunici, pe care o iubesc din tot sufletul, care m-a îmbrăţişat ori de câte ori a fost nevoie şi ori de câte ori am simţit că trebuie să fiu strânsă puternic în braţe, care m-a ocrotit, care mi-a bucurat copilăria din plin şi încă îmi bucură şi tinereţea.

Totodată, îi dedic acest articol şi celei de-a doua aripă a bunicii mele, bunicul meu, acum o stea care luminează în lumină, care m-a iubit şi care a fost centrul copilăriei mele.

Bunicule, ne vom revedea când va fi timpul, până atunci zâmbim amândoi, în două lumi care ne unesc prin El! 🙂

 

PS: Bunicii mele nu pot să-i trimit un ping pentru ea nu are blog 😛, dar o voi pingui pe obraz cu nişte pupe care o vor conduce spre articolul meu. 🙂

 

 

Anunțuri

67 de gânduri despre “Gânduri la tinereţe despre bătrâneţe

  1. Te inteleg perfect! Eu am fost crescut de bunici…si in cazul meu, bunicul care m-a crescut a murit…acum aproape 5 ani deja…:)

    Multe salutari bunicii tale, multa bucurie si multe clipe de fericire alaturi de nepoata ei draga 🙂

    Nimic nu este mai important in viata in afara de sclipirea de bucurie din ochii si de pe zambetul prietenilor atunci cand te vad. Pe ei as vrea sa ii am alaturi la batranete 🙂

      • Asa este…dragii bunici 🙂

        Da, Gabi…dar e mai complicat cu familia, de prieteni sunt sigur, cat depsre familie nu pot decat spera ca va exista si va fi asa cum mi-o doresc.

  2. gabriela, probabil din greseala ai dublat textul inainte si dupa ultima fotografie. daca asa ai dorit, scuza-mi te rog observatia.
    n-am avut bunici atat de apropiati, singura care m-a dragalit a fost mama. ma gandesc adesea cat de fericiti trebuie sa fie copiii rasfatati de atatia adulti. sanatate multa bunicii tale!

    • Stiam ca trebuie sa vina bunica pe la noi si vrand sa-i fac o surpriza cu articolul, am dublat textul, in marea graba a publicarii.
      Vigilento! 😉

      Imi pare rau ca nu ai avut bunici, dar sunt sigura ca dragostea mamei tale a compensat aceasta.
      Ma gandeam intr-o seara la acei copilasi care nu au pe nimeni…
      Cine ii mangaie?
      Cine ii alinta?
      Cine le spune o vorba buna?
      Cand sunt bolnavi, cine…

  3. Multă sănătate bunicii. Eu, îi mai am doar în amintire, dar acolo vor exista sigur măcar până voi trăi eu.

    Puţină muzică populară merge?

  4. TIMPUL NE GONEŞTE DIN URMĂ …
    Motto: Bătrâneţea este o închisoare a tristeţii, care contestă o frustrare a libertăţilor tinereţii.
    de Marian Nicolescu

    Timpul ne goneşte din urmă …
    Ne uităm înapoi şi vedem verdeaţă
    Şi vigoare şi tinereţe şi viaţă …
    Ţărâna de sub noi acum e aridă
    Iar stânca vremii e tot o firidă
    În care veşnicia scurmă, scurmă …

    Timpul ne depăşeşte: înc-o vale, înc-un hop …
    Şi se întoarce cu faţa la noi
    Şi în loc de unul ne vede pe amândoi,
    Dintr-o dâră de veac ne-a mai rămas
    Doar o clipă, doar un ceas …
    Şi ne comandă simplu: stop!

    Ocolim, ocolim, timpul – mister!…
    În urmă-i întuneric şi ecoul numelor noastre
    Pe aripi de păsări albastre:
    Ca ciocârliile zburăm spre înalt
    Ca ultim viers, ca ultim salt
    Şi ne trezim cuprinşi de cer …

    Iar timpul ne aruncă pe-un aşternut de stele …
    Să călărim pe Pegaşi pe şei şi în buiestre
    Printre nebuloase cu sclipiri de giuvaere
    Ca nişte duhuri, să ne dăm aere …
    Legaţi cu veşnicia, să ne vedem de ale noastre:
    Pe loc cu verdeaţă şi umbră şi iz de floricele …
    …………………………………………………

    Pe un loc, fost cuibar, părăsit de pasăre spin …
    Unde nu este durere, nici întristare şi nici suspin.

    • Ne aflam „in marea trecere” dorind sa auzim cum vesnicia nu mai scurma in „stanca vremii”, dar totusi stim ca timpul nu-l oprim si la un semn, ne vom trezi „cuprinsi de cer”. 🙂
      Multumesc pentru odihna-n vers.

  5. Bătrânii pe care îi vedem în fiecare zi, au și darul de a ne aminti că o să trecem toți pe acolo. Că timpul trece și odată cu el lasă urme care la bătrânețe vor fi ori ca un blestem ori ca o binecuvântare 🙂 O bătrânețe liniștită și frumoasă începe din tinerețe.

  6. Emotionant articolul, imposibil sa nu simti dragostea ce izvoraste din fiecare cuvant al tau. Dragostea pentru bunici…atat de speciala, de frumoasa. 🙂 E bine sa-i pretuim cat timp ii avem langa noi…

  7. Fiindca nu mai sunt tanara, imi permit sa spun ceva ce e valabil la toti ajunsi la o anumita varsta.
    Ramanem tineri, chiar copii in coltisoarele sufletului si asta ne face sa simtim ca inca traim chiar daca chipul ne e brazdat de riduri, iar bolile ne macina.

  8. Ce frumoasa este relatia simbiotica dintre bunicei si nepotei !

    Desi sunt generatii la polii opusi de viata, se inteleg, se ajuta ataaat de mult, ataaat de bine. Au o gandire comuna incepand de la a spune povesti si pana la a se juca impreuna cu ei. Cat de dragalasi sunt nepoteii care au somnicul leganat de bratele bunicilor. Est o adevarata vraja somnicul acela…

    Scumpe clipe ale copilariei…Cu ele nu ne vom mai intalni decat in amintiri si in vesnicii…Unii vor trece, altii trec prea repede si altii raman in urma, mangaindu-se doar cu scumpe amintiri…

  9. Bătrâneţea… Inevitabilă. Ştim că va veni, nu putem să o împiedicăm, important este să nu ne batem joc de viaţă, până atunci. Iar când vom ajunge bătrâni, să putem acceptă bătrâneţea cu zâmbetul pe buze, ca o firească încununare a întregii vieţi. Şi sper că vom fi mai înţelepţi. După cum se poate observa, încerc să iau şi din bătrâneţe tot ceea ce are ea mai bun…

    O zi bună!

  10. O postare plina de sentimente de dragoste.Finalul m-a prins:
    Trăiţi din plin, dar nu trăiţi deschizându-i poarta morţii sufletului, ci trăiţi respirând Viaţa.
    Fii binecuvantata Gabriela!

  11. Gabriela, frumoasă gândire şi curată simţire! Eu sunt bunică şi n-aş putea spune că nu am griji, că nu am probleme, dar mă simt atât de tânără încât de multe ori mă surprind spunând „sărutmâna” unor doamne cu doar câţiva ani mai mult decât mine! Ca să nu mai spun că îmi uit atât de des vârsta încât mă încing la joc cu nepoţeii şi alerg cu ei prin parc, joc fotbal, merg în „patru labe” şi miaun pe sub mese fără nici o reţinere dacă jocul în care ne-am prins impune „figura”…
    Ce să-ţi mai spun? Dansez cu o plăcere de adolescent şi …. aaaa, mai bine tac ca să nu-mi stric de tot imaginea de bunicuţă !
    Transmite bunicei tale din partea mea multă tinereţe în suflet multă sănătate şi spune-i că are o nepoţică deşteaptă, foc de talentată şi mai înţeleaptă ca tot „sfatul înţelepţilor ” la un loc.
    Eu am fost cam multişor absentă (foarte motivat) , dar am revenit!

    • Revenirea ta m-a bucurat.
      Sper ca absenta motivata, nu a insemnat ca si la scoala, boala.
      N-as fi crezut ca esti bunica, dar daca asa spui, te cred. 😀
      Sper ca nepoteii tai sa realizeze, pe masura ce cresc, ce bunica grozava au.

      Faptul ca adultii parasesc lumea lor scortoasa si coboara in universul lor, unde totul are o alta valoare si insemnatate, dandu-le importanta cuvenita, ii fac sa fie asa de mult iubiti de cei mici, care nu cunosc multe, dar simt multe…

      Si nepoteii tai se bucura si de atatea poezii frumoase, scrise chiar de bunica lor. Cred ca sunt taaare mandri de tine!

      Am sa-i transmit dragei mele bunici toate gandurile voastre bune, pentru care va multumesc. 🙂

  12. Gabriela,
    Cunoscandu-te prin farmecul vorbelor tale măiestre, nu mă simt impresionat; pot fi trairi gandite, abordari deliberate, de cuvinte potrivite aspirand catre o consacrare, pe care cred ca o creionezi intr-un inceput fabulos.
    Mai palpabil, cand il citeam pe Napoleon, cu al lui exceptionale calitati supraumane, nu-mi parea verosimil. Nu te necaji, dar imi amintesti de aceasta legenda care a sfidat normalitatea umana?
    Chiar privindu-ti mutrisora usor rasfatata parca de soarta,am perceptia unui graunte de uraniu sufletesc, intr-o coplesitoare dezintegrare.
    In povestirea mea Nunta, am creionat imaginea bunicilor, in linii de simtire rurala, pe care citindu-te, a reiterat-o in tonalitatea postului tau.Felicitari, copil talentat!
    Madi si Onu

    • Multumesc Cerului pentru tot ceea ce a pus in sufletul si mintea mea, pentru talantii pe care doresc sa nu-i ingrop, ci sa-i pun in negot. 🙂

      Multumesc pentru felicitari.
      Voi citi maine povestirea Nunta.

      Acum imi da de gandit partea cu:
      „Chiar privindu-ti mutrisora usor rasfatata parca de soarta,am perceptia unui graunte de uraniu sufletesc, intr-o coplesitoare dezintegrare.”

      • Gabriela,
        „coplesitoare dezintegrare”, licenta poetica personala, talent, asemenea unui nucleu atomic, transformabil in nebanuite capodopere literare.
        Madi si Onu

  13. Pingback: Gânduri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s