Fara aripi (prima parte)

Spre primul zbor

Ai simtit vreodata ca vrei sa te inalti intr-un zbor printre lumini ceresti fara sa fi nevoit sa te intorci in bezna Pamantului, dar din umbra, ceva iti tot scurteaza aripile? Ti le taie incet ca durerea sa cresaca, iar ideea de resemnare sa se instaleze tot mai adanc in gandul tau!

Ceva te cheama dincolo de ceea ce poti vedea; mai presus de orizont sau de oricare alta limita descoperita si denumita de om. Ai realizat ca te poti inalta, dar nu stii sa-ti intinzi aripile. Observi ca pe masura ce-ti doresti mai tare, pe masura ce elanul de a deveni mai mult decat ti s-a spus ca poti fi, sansa de a zbura ti se pare imposibila.

Te simti un fluture infirm, fara culoare, traind in interiorul unui contur scheletic care de abia mai poate aminti cuiva de frumusetea unica pe care inca o porti, dar de care ai uitat.

Vantul dezamagirii te poate dobori de la primul zbor, de la primul avant spre florile bucuriei. Prima data cand ai sarutat cerul doar cu gandul, prima data cand ai realizat ca viata de fluture e nomada nu-ti sunt deajuns ca sa gusti din nectarul nespus de dulce al adevaratului tau rost pe Pamant. E nevoie de mai mult ! E nevoie de multe incercari si de multe esecuri ca sa iti poti da seama ca pana si din zbor poti sa cazi. E nevoie de reusite si de incredere, e nevoie de aspiratii, de visuri, de dorinta nemarginita de a depasi trecutul si de a infrunta viitorul ca prezent.

Toata viata cauti, astepti si alergi intr-o viata solitara, dar puterea de a fi implinit zace neobservata pe aripile tale. Atunci cand ti le intinzi la lungimea lor maxima, culorile umbresc rutina care a secat viata ta.

Iata ca nu mai este mult ! Esti foarte apoape sa parasesti lanturile reci si grele ale poverilor cotidiene. Le lasi in urma si pornesti spre un zbor sublim fara nici o amintire a trecutului deja in negura. Tot ceea ce-ti sta inainte e necunoscut, dar nespus de frumos.

Picioarele tale, amortite, tremurande, incapabile de a-ti sustine corpul vlaguit de atatea nereusite, de lipsa unui scop in viata, acum se intaresc si tu te ridici. Poti sa faci primul tau pas esential, si in locul unde ai pasit, rasare iarba, rasar flori, si alti fluturi ca tine se inalta. Esti in cautarea celei mai aromate brize pe care sa plutesti pentru a-ti alina dorul de infinit. Cauti cea mai frumoasa petala, cel mai semet fir de iarba, cel mai auriu spic de grau, cea mai blanda floare-a-soarelui, cel mai cristalin val, cea mai emotionanta melodie.

Intr-un final, gasesti de cuviinta sa incerci primul tau zbor, de pe cel mai nobil si durabil sentiment-speranta- ca un omagiu adus acesteia pentru noua viata pe care urmeaza sa o traiesti. […]

Va urma


Anunțuri

54 de gânduri despre “Fara aripi (prima parte)

  1. hm, nu am simtit niciodata nevoia sa zbor pe cer. de ce?
    ma sperie, imi e necunoscut, prin urmare nefiresc. as vrea insa sa pot zbura printre pamanteni cu aripi de amor date cu gel pe spate.
    picioarele amortite le am, insa de la boala. as vrea totusi sa zbor cu picioarele tintuite in carucior, altfel. nu e morbid, ci poetic.
    poop

    • Dar cand visezi cu ochii deschisi, sau chiar atunci cand noaptea-ti inchide ochii spre odihna, nici atunci n-ai visat ca zbori?
      Sufletul tau nu a dorit inaltul?
      Acesta dorinta a sufletului poate fi perceputa ca si un frumos zbor…

      De aceea ni s-a daruit un suflet ca sa putem zbura oricand, in ciuda neajunsurilor fizice si pentru ca fiintei umane nu i s-a dat altfel aceasta posibilitate, fara sa vorbim aici de aparate si alte masinarii de zbor. 🙂

  2. Eu zbor adesea, cu aripile ei cateodata impletite cu-ale mele, si poate e ciudat, insa plutim, visam si scriem, sau ne scriem. Sub aripi, jos, ramas parca in urma ca sa ne priveasca zborul, sta Timpul…

    • Imi place Teo, ca zborul este spre inalt, „sub aripi, jos”, ramane timpul. 🙂
      Si daca sunteti doi, este un vis ce paseste-n realitate, se-nalta, pluteste.
      Trairi frumoase sa va inspire zborul!

  3. Fac autohipnoza uneori si am nevoie sa intru in faza de relaxare profunda si i-mi imaginez ca zbor din ce in ce mai mult in inaltime si vizualizez acesta inaltare.Cobor in jos tot timpul si nu mentalizez caci este ceva josnic si depravat (religios iad)caci inima si sufetul pamintului ne atrage are un puls de aproape 13 Hz pe secunda si polul nord magnetic, magma incandescenta interioara coboara incet,incet sa schimbe cursul magnetic pe o perioada de 250 de ani de zile.Deja Savanti au verificat polul nord care a coborit deja spre sud numai 60 Km in decurs de citiva ani de zile, dar mai are inca 250 de ani sa-si comleteze rotatia sa.Asa caci frumusetea este in ceia ce pui speranta sa fie si sa ai placere so intalegi din asamblul iei.Complicata si frumoasa este viata individuala si cu placerile sale diferite, care face sa fim oameni si sa avem vise diferite.

    • Daca nu sunt doi oameni la fel este clar ca si visele sunt diferite, trairile, intelegerea vietii.
      Da, frumusetea vietii este sa o traiesti, sa o intelegi stiind in Cine ti-ai pus speranta.

  4. A dori sa zbori este soapta umana, care tine de suflet..de eternitate.Zbor de multe ori prin metaforic vers si sincer mi-ar placea s-o fac aievea.Intr-o zi stiu ca voi zbura spre albastrul infinit….
    Pamantul, este frumoasa creatiune a lui Dumnezeu, dar a vietui pe el, a devenit de la o vreme grea corvoada…din pricina neintelegerii, lipsei totale de dragoste, minciunii si a lacomiei de bani.

  5. Reusesc zilnic sa zbor peste cotidian, niciodata nu am zburat peste sau prin iubire 😀

    insa articolul tau mi-a adus aminte de cea mai draga dorinta pe care o am: sa zbor in spatiu 😀 😛

  6. Cel mai frumos e zborul pescăruşilor. Am citit chiar ieri despre acest zbor în „Trandafirul dispărut”. Doi pescăruşi zboară de pe pietre diferite, lăsând trecutul în urmă, coboară împreună la nivelul mării (nivelul 0) şi apoi se ridică spre înalt ca unul…

    • Frumoasa este comparatia cu pescarusii, deasemeni zborul lor ca si cand ar fi unul!
      Si cand doua suflete sunt asemeni lor, se scrie un poem.
      Vazduhul este plin de poeme, astrele canta, sufletul nostru viseaza si astfel gustam fericirea, unii mai mult altii, mai putin, dar toti nu incetam sa visam. 🙂

  7. Să zbori, să zbori cu gândul spre infinit trecând prin oceane de sentimente şi mări de dragoste, să zbori pe aripile speranţei că visele se împlinesc… ce poate fi mai minunat?

    • Iti dai seama ce bogati suntem?
      Purtam in noi oceane de sentimente, sperante, nazuinte, dragoste.
      Ce bogati suntem!
      Si visele…sa le vezi implinindu-le!
      Ce coplesitoare bucurie! 🙂

  8. „…dar din umbra, ceva iti tot scurteaza aripile? Ti le taie incet ca durerea sa cresaca, iar ideea de resemnare sa se instaleze tot mai adanc in gandul tau!” iar fara aripi e greu sa zbori – spuneam si eu la un moment dat… senzatia ca ceva sau cineva imi tot scurteaza aripile o traesc mai mereu… probabil tu ai gandit putin altfel scriind acest text… mie-mi provoaca asociatii cam sumbre … probabil fiecare-l va simti in felul sau, dar o nota de deznadejde se simte… sau poate de neincredere… oricum tu ai inca atatea inainte si atata timp sa le dovedesti pe toate… si sunt sigura ca o sa le reusesti… se simte in tine dorinta si forta necesara. Eu doar iti doresc pe cararile vietii sa intalnesti destui oameni buni si cu suflet mare sa-ti fie alaturi, sprijin in momentele grele, astfel ca sa treci mai usor peste toate hopurile vietii…

    • 🙂
      Mama, care ma iubeste mult, imi mai doreste asa ca si tine, sa intalnesc oameni buni, cu suflet mare.
      M-au emotionat cuvintele tale venite din inima si-ti multumesc pentru ele. 🙂

  9. 1. „Toata viata cauti, astepti si alergi intr-o viata solitara, dar puterea de a fi implinit zace neobservata pe aripile tale. Atunci cand ti le intinzi la lungimea lor maxima, culorile umbresc rutina care a secat viata ta.”

    Iti mai spusesem si altadata cum ca „CELE MI MARI INFRANGERI SUNT RENUNTARILE LA VIS !” Si tot pe aceasta tema aminteam de un proverb hindus: „IDEALURILE GAINII NU SE RIDICA DECAT PANA LA PLEAVA !”
    Cat de mare este deosebirea dintre noi, ca fiinte rationale si inzestrate cu o inteligenta covarsitoare si celelalte vietuitoare ! Stiai ca in decursul vietii noi exploatam doar 40% din capacitatea functionala a creierului nostru ? Si aceasta s-a dovedit stiintific, nu doar ca si reclama publicitara ci, ca o realitate experimentata.
    As dori sa-ti reamintesc faptul ca inca din vechime, din vremuri ancestrale, „… a pus in om chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu !” (Eclesiastul 3:11). „Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu !” (Romani 1:19)

    2. „Iata ca nu mai este mult ! Esti foarte apoape sa parasesti lanturile reci si grele ale poverilor cotidiene. Le lasi in urma si pornesti spre un zbor sublim fara nici o amintire a trecutului deja in negura. Tot ceea ce-ti sta inainte e necunoscut, dar nespus de frumos.”

    La aceste superbe constatari-trairi, expuse atat de desavarsit, atat de complet de catre tine in aceasta noua postare de pe blog, nu pot decat sa subliniez cu o alta traire a unui apostol (Pavel):” De asemenea si firea (natura umana) asteapta cu o dorinta infocata, descoperirea fiilor lui Dumnezeu…ca si ea va fi izbavita…ca sa aiba parte de de slobozenia fiilor lui Dumnezeu…” (Romani 8:19-21). „…Si gemem in cortul acesta ( „in interiorul unui contur scheletic care de abia mai poate aminti cuiva de frumusetea unica pe care inca o porti, dar de care ai uitat” -cum spuneai tu…),plini de dorinta de a ne imbraca peste el cu locasul (faptura noua) nostru ceresc” (2 Corinteni 5:2-4). Caci acum, deocamdata „vedem ca intr-o oglinda cu chip intunecos…” ( ! Corinteni 13:12)

    Te rog ingaduie-mi Gabriela, sa-ti redau mai jos o frantura dintr-o poezie scrisa ca o expresie a certitudinii ca sunt in stare oricand de zbor !

    ……………………………………………..

    „În văzul lumii-ntregi, pe dat’
    Împodobi-va ca mireasă,
    Pe orice credincios curat;
    Şi nunta va începe-n Casă !

    În Casa Tatălui din Slavă,
    În faţa Bunului Părinte;
    Doar ca mireasă şi suavă,
    Trăi-voi clipe dulci şi sfinte !

    De-aceea mie nu mi-e dat
    Să ştiu nici vremea, nici sorocul;
    Cu asta nu m-am ocupat…
    Ci doar să ştiu unde mi-e locul !

    Să fiu temeinic pregătit
    Când Mirele se-arată-n zori;
    Să fiu mutat şi fericit,
    Să zbor cu el dincol’ de nori !

    Ori azi, ori mâine, stie El
    Şi când îL va trimite Tata;
    Mire-mi va fi Emanuel
    Atunci când nunta este gata !

    Deci Doamne, dacă sunt al Tău,
    Recâştigat cu preţ de sânge;
    Te-aştept cu drag, o, Domnul meu,
    Şi dorul inima îmi frânge…

    Nuntă aştept ! Căci sunt curat,
    Spălat prin jertfa de pe cruce;
    MAI MULT SUNT DECÂT BUN FURAT
    Căci drumul meu la ceruri duce !

    Deci, du-m-acasă Mire drag,
    Cu-alai de sfinţi in părtăşie !
    Sunt fericit ! Al Casei prag
    Mă treci în braţe-n veşnicie !”

    • Da, acest gand al vesniciei exista in noi pentru ca noi, lutul, am fost daruiti cu viata de Dumnezeu, si tot ceea ce este dumnezeiesc in noi viseaza cerul.
      Multumesc si pentru versuri. 🙂

  10. Inaintea aripii, e gandul de-a avea aripi… Inaintea gandului, a fost tacerea, iar inaintea tacerii… dorinta! Atata dorinta de a te alipi de Cer… Dar Cerul, doar atat a putut face: FIINTA…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s