Cine moare?

CINE MOARE?

de Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un
guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe „i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile „responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca „a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi…

 

Anunțuri

34 de gânduri despre “Cine moare?

  1. „Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
    se lasa ajutat.

    Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
    de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.”

    Subscriu fără rezerve…

  2. In general, Pablo Neruda, are dreptate, cand se refera la oamenii obisnuiti, care vor sa-si traiasca viata cat mai intens si ordonat. Dar, noi, poetii, care umblam tot timpul cu viata la butoniera, devenim nemuritori, fiind tot timpul in legatura directa cu cerul si caile Sale Divine. In ceea ce priveste fericirea: noi fabricam fericire de calitate in fiecare zi, dar umblam tot timpul cu sufletele carpite si dureri colorate-n imagini incandescente, aprinse si stinse in transee de nopti, pe fronturile sufletelor bombardate de schijele fricii de noi insine.

    TRANŞEE DE NOPŢI

    de Marian Nicolescu

    Iar înfig izvorul sec, privind în grindă,
    Iar dansez în valsul cailor de ceară
    Ca un basm pe cetini, susurînd colindă…
    Troienind balada-n viscolul de seară.

    Scutur struna vie pe-un amor ascetic
    Tropăind în colbul rupt din nor celest,
    Putregai de piatră scurmând vals poetic
    Într-o grea psaltire, într- un nou pretest:

    Că voi fi icoană-n crez de erezie,
    În viscolul fricii din predica popii
    Glas molcom, iudeic, vers de poezie
    Mă sărută rece pe marginea gropii.

    Îmi afum suflarea în veriga vetrei
    Să le smulg otrava, nouri goi şi copţi,
    Eu, ce calc asfaltul pe izvorul pietrei,
    Sunt ostaşul fricii-n tranşee de nopţi.

    • Asa de mult ne dorim fericirea ca suntem gata sa o fabricam si da, incercam, dar nu este ca aceea daruita de Sus. 🙂

      La „sufletele carpite si dureri” suntem campioni.
      Ne facem curaj carpindu-le-n a curcubeului culori. 🙂

      Multumesc pentru versuri.
      Poezia face parte din volumul publicat recent?

  3. Eu nu imi permit sa comentez astfel de lucruri, insa va rog sa ascultati aceasta melodie si versurile ei: los genios no deben morir: eugenio salvador dali=es un genio salvador dali

    Si Pablo Neruda e un geniu.

    Inca un lucru…e mai greu sa traiesti decat sa mori, dar daca traiesti fa asta ca si cum ar fi ultima zi din viata ta, iar cand va fi sa mori, fa-o cu zambetul pe buze…in final ai invins 🙂

    • Poezia, muzica se impletesc armonios cu fiecare suflet care are acea chemare catre arta…
      Multumesc si pentru video. 🙂

      „Iar cand va fi sa mori, fa-o cu zambetul pe buze”; este greu, dar se poate.

    • Am gasit intr-adevar multa profunzime in versurile lui.
      Imi place mult si:

      Poemul 20

      Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri.
      Sa scriu, de pilda:”Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri”.
      Vantul noptii da roata pe cer si canta.
      Asta-seara pot sa scri cele mai triste versuri.
      Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
      In asemenea nopti am tinut-o in brate,
      Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
      Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
      Dar cum sa nu iubesc
      Ochii mari cu care ma tintuia?
      Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
      Sa stiu ca nu mai e mea.
      Sa simt ca am pierdut-o.
      S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
      Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
      Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?
      Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
      Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.
      Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
      Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
      Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.
      Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.
      Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.
      N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.
      Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
      A altuia. A altuia va fi.
      Ca inainte, a sarutarilor mele.
      Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.
      N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.
      Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.
      Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,
      Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
      Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoaca si acestea
      ultimele versuri pe care le scriu.

      Acest poem este recitat in al doilea videoclip.
      Poemul X este frumos combinat cu „Harvest Moon” by Carl Sandburg” in primul videoclip.

  4. Moare cate putin acel care nu are vis sa indeplineasca,dor sa iubeasca,suflet sa protejeze.Moare cate putin acel care nu crede cu adevarat caci sintem veniti din spatiu stelar si traim sa ne apropiem de adevarul adevarat.

  5. Daca am cauta sinceritatea din noi, cred ca fiecare ne regasim cate o picatura in cele scrise de tine si bineânteles ca fiecare murim cate puțin..
    Îmi place Neruda. O zi binecuvantata sa ai Gabry!

  6. Nu prea am ce sa comentez de data asta, Gabriela, ma regasesc in crezul poetului, uneori chiar ma intreb daca nu mor si eu cate putin, alteori daca nu ma nasc. Incerc sa-mi pastrez echilibrul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s