Qui suis-je?

As putea scrie un jurnal gros cat tocul usii si mai greu decat planeta noastra, as putea ca dupa ce-l termin sa-l las s-adoarma intr-un raft, sa se inece in lumea de sub o plapuma de praf, iar cand anii care au trecut vor fi prea multi, sa gasesc intamplator acele pagini ascunse si sa imi recitiesc viata.

Dar care este rostul acestor consemnari atunci cand doar vrei sa afli cine esti cu adevarat?

Viata se schimba in fiecare secunda, deci daca incepi sa scrii un jurnal al intregii vieti trebuie sa-i gasesti si un final. Pacat este ca nimeni nu poate sa faca acest lucru. Nimeni nu poate sa-si scrie incheierea pentru ca ea este deja scrisa, iar noi nu o stim niciodata dinainte.

Viata se poate scrie, dar nimeni care o citeste nu poate sa te cunoasca pe deplin.

Ne chinuim de cand am fost creati sa scriem, sa spunem in cuvinte ceea ce simtim si sa explicam ceea ce suntem, dar se pare ca niciodata nu vom reusi sa evocam in scris ori verbal esenta vietii, pentru ca nici noi nu o cunoastem cu adevarat.

Imi este greu sa spun acest lucru, dar insasi imperfectiunea naturii umane ne obliga ca tot ceea ce facem sa nu atinga un absolut. Tot ceea ce cream cu mainile sau cu mintile noastre are o eticheta pe care scrie „Impur”, oricat de perfecta ni s-ar parea munca noastra.

Pana si operele literare cele mai faimoase, cele mai sensibile si mai aproape de adevarul pe care il cunoaste doar sufletul, in viziunea divina se numesc „esecuri”, dar nimeni nu ne poate invinovatii ca incercam.

Suntem oameni, iar oamenii nu cunosc absolutul in nimic: nici in frumusete, nici in candoare, nici in rautate.

Absolutul caracterizeaza divinul.

Cunoastem un standard pe care nu il putem depasi. Avem un anumit „grad de suportabilitate” al sentimentelor si nu putem sa-l ignoram, ci doar putem sa-i atingem limita superioara si atat. Atunci stim ca ne explodeaza inima si apoi revenim la normal.

Si totusi, desi noi insine suntem niste limite, desi traim ciocnindu-ne de granite si intram in coliziune cu propriile noastre fiinte, totusi ne straduim sa depasim spatiul inchis al fapturilor noastre si acest lucru se intampla pentru ca acesta este rostul vietii.

Cum reusim acest lucru?

Pe cat pare de greu sa treci intr-o alta dimensiune, pe atat de usor ne este fiecaruia dintre noi sa facem acest lucru, visand.

Sa inteleg ca inima este inferioara mintii?

Stiu ca stiinta are o limita, logica are o limita, chiar si realismul are o limita, dar mintea este la fel de libera ca si aerul, la fel de transparenta ca si apa si mult mai performanta decat oricare gadget din aceasta lume. Altfel cum ar fi aparut computerele, iPod-urile, iPhone-urile si multe altele, daca nu le-ar fi inventat mintile umane?

De ce ravnim atat de mult la tehnologia de azi, cand suntem „posesorii” unor minti atat de inteligente, demne de a fi analizate la nesfarisit, demne de premiul Nobel, dar ce sa faca Dumnezeu cu premiul Nobel? 😀

Pe cat de complexe sunt mintile noastre pe atat de greu le putem controla noi si pe atat de usor le pot controla altii in schimbul nostru.

Nu pot sa inteleg cum unii cred si afirma cu atata tarie ca au evoluat din cunoscuta primata, maimuta. 😯

Cum poti sa crezi ca o fiinta atat de dezvoltata pe toate planurile ca si omul, o fiinta care, precum am mai spus, s-a nascut din zambetul lui Dumnezeu, a evoluat din „gratiosul” animal cu mintea cat o nuca?

Chiar in halul acesta am ajuns sa ne subapreciem?

Unii nu ezita sa-L jigneasca pe Dumnezeu.

Unii au apucaturi de maimuta si seamana la intelect cu sarmana de ea, dar, soc :D, nici chiar ei nu au evoluat din maimute.

Viata e ciudata, dar e si mai ciudata cand traim cu ochii deschisi: atunci ne dam seama de cine suntem cu adevarat si de ceea ce se petrece in jurul nostru. Doar atunci putem reactiona in consecinta si ne putem apara, dar este imperios necesar sa visam.

Deci, qui suis-je?

Nu stiu, dar imi place! 🙂

Anunțuri

10 gânduri despre “Qui suis-je?

  1. pai daca stai sa te gandesti…… suntem intr-o evolutie continua, si e usor de spus ca ne tragem din maimute! acum 1000 de ani nu se cunostea televizorul… si nici cimentul…. deci …la inceput eram chiar primate…. exact ca maimutele…iar cu timpul… am capatat experienta, si inteligenta, am invatat sa evoluam. cine stie….
    Sau descoperit dinozauri…. si alte natii de animale. atunci de ce in biblie nu e scris da Dumnezeu a facut si dinozauri? cum au supravietuit oamenii printre dinozauri? 😀
    foarte mari dubii…..

    • In Biblie nu s-a scirs despre dinozauri pentru ca Biblia nu are ca scop descrierea raselor de dino descoperite si nu este nici un atlas, deci dinozaurii nu erau atat de importanti ca sa fie mentionati in Cuvantul lui Dumnezeu si aceasta carte nici nu ii priveste.
      In schimb, Biblia li se adreseaza oamenilor pentru ca ei au nevoie de ea.
      Dumnezeu nu spune ca doar oamenilor evoluati le este dedicata Biblia, ci spune ca pana si cei slabi de inger o pot intelege.
      In Genesa scrie cum a fost creat omul si acesta arata atunci la fel cum aratam noi azi, deci, no doubts!
      Tu vorbesti mai sus despre progres, nicidecum despre evolutie! 🙂

      • apai …. eu cam ma gandesc ca nu se justifica altfel „instinctul animal”
        cum ziceam…. am multe dubii dar nu ma pun acum sa le insir 😉

  2. Ne pierdem în lucruri prea mari ca să ne mai putem gândi la lucruri mărunte și minunate.

    Și totuși lumea e atât de minunată, are niște legi atât de bine scrise… încât totul s-a născut doar din câteva celule primordiale.

    Dacă lumea, viața e una a schimbărilor și a evoluției ar trebui să ne folosim tot mai mult de nelimitarea minții și inimii pentru a ajunge prin schimbare și evoluție într-un loc mai bun.

  3. Da, viata ti-o poti scrie chiar in amanunt, dar nimeni nu ajunge sa te cunoasca pe deplin. Scuze, am spus nimeni? Nimeni dintre oameni ar fi termenul mai exact, caci este Cineva care te cunoaste , care iti stie gandurile de acum si din viitor.
    Ferice de oamenii care nu-l jignesc pe Creator, ci il respecta si-l iubesc!
    Te imbratisez cu brate incarcate de flori, de pe meleagurile clujene, unde inca mai stau vreo cateva zile.

  4. Sincer sa fiu eu am o teoreie mai personala… care imbina teoria evolutionista cu geneza; in mare ideea e ca Dumnezeu a creat lumea primordiala stiind ca la un moment dat din dinozauri si maimute va aparea omul asa cum il stim noi astazi.

    Deci da, cred ca ne tragem din maimute, dar mai cred ca si acest lucru a fost tot planul lui Dumnezeu si ca noi gresim atunci cand excludem din start una din cele doua teorii.

  5. „Si totusi, desi noi insine suntem niste limite, desi traim ciocnindu-ne de granite si intram in coliziune cu propriile noastre fiinte, totusi ne straduim sa depasim spatiul inchis al fapturilor noastre si acest lucru se intampla pentru ca acesta este rostul vietii”

    O astfel de coliziune este cea mai periculoasă dintre toate. Sunt momente când nu reuşim să ne înţelegem nici măcar pe noi înşine. Dar spun şi eu la fel ca tine – îmi place aşa cum sunt.

    Gânduri bune!

  6. D-le Bogdan-
    Eu personal nu cred ca am ceva din maomuta ..la originea mea.Sunt creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si sunt coroana creatiei Sale. De ce trebuie noi sa rastalmacim Adevarul? Cui ajuta?
    In fine.. imi cer scuze pentru interventia mea, caci nu doresc sa supar pe nimeni, dar nici nu vreau sa-l fac mincinos pe Dumnezeu care este El insudi ADEVARUL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s