Cand inima nu renunta la a mai bate

Privesti in jur si ti se pare ca visezi. Totul este arid, pustiu, o lume de nisip ce nu-ti consoleaza moartea cauzata de lipsa unui izvor de apa vie, de imaginatie, de viata; plutesti in desert euforizat de caldura care te incinge, sufocat de vant uscat, ratacind printre miraje si halucinatii.

Mintea iti joaca feste, te pierzi printre ganduri pe care incepi sa nu le mai poti auzi, dar sansa te este sa gasesti un plan, urmele serpilor si pasii vantului pe dunele de nisip.

Esti epuizat caci un glont incins de lumina iti zdruncina corpul, strapungandu-te cu viteza, izbindu-ti inima de propriu-ti piept. Cazi rapus de durerea oboselii si simti ca pieri, te evapori ca un parfum a carui esenta s-a mumificat in sarcofagul aerului.

Cu ochii intredeschisi, pana si moartea-ti este o iluzie, o holograma a crudei tale sorti.

Te lupti cu inima ta, cu venele tale, cu sangele tau. Iti doresti ca viata sa nu mai pulseze in tine, insa ea nu vrea sa renunte. Esti condamnat unei lupte de supravietuire, desi tu esti ferm convins ca esti mort.

Din zari, mareata si grandioasa, se apropie cu o furtuna de nisip, rupand atat de usor praful deznadejdii, o corabie cu panze albe in care vantul se arunca hipnotizat de frumusetea lor.

Cu litere aurite, incrustate pe lemnul negru scrie: „Speranta exista chiar si cand renunti, dar face minuni atunci cand esti in lupta”.

Te ridici ca din morti si pasesti slabit pe nisip, ca si cand nu stii daca vei mai putea face o alta miscare. Renunti sa capitulezi si ridici iar steagul de razboi. Pasul ti se intareste si de data aceasta inaintezi ca si cand chiar daca ai cadea in gol,  trebuie cu orice pret sa urci in corabie.

Tarziu, ajungi pe puntea corabiei si melodia mersului tau pe lemn iti trezeste auzul.

Dispari intr-o clipa din acel desert necurmat, si fosnetul vantului moare pe masura ce te intorci la viata.

Te-a resuscitat credinta!

Anunțuri

28 de gânduri despre “Cand inima nu renunta la a mai bate

  1. Ciudată stare creează postarea ta…Uneori parcă plutesc și mă întreb: oare visăm și-o să ne trezim, sau suntem treji pentru a cădea-n visare….Neauzind decât acufene cu urechea dreaptă (adio tratamente, m-am săturat!), am impresia că visez coșmaresc uneori…
    Dar, când răsare soarele și fiica mea zâmbește frumos, reîncep să trăiesc. Cel puțin un motiv am!
    O seară frumoasă, GabrielaElena! 🙂

    • Imi place extraordinar de mult melodia Luminitei Anghel si a trupei Sistem- Let me try.
      Chiar daca este mai veche si nu se prea potriveste in contextul despre care vorbim acum, totusi titlul este nemaipomentit de sugestiv: „Lasa-ma sa incerc!”.
      In viata, atunci cand simti ca omeneste nu mai poti face nimic, singura alternativa este sa mai incerci!

      O seara placuta sa ai si tu! 🙂

  2. Da! Rezonez în totalitate. Să nu încetezi niciodată să lupţi pentru
    pentru cel mai minunat dar ce i-a fost dat Terrei: VIAŢA !
    Admirabil concepută postarea, superbe metafore, excepţional mesajul ce transpare din text !

    • Fiecare om experimenteaza macar o data in viata „rapunerea” fizica sau sufleteasca datorata necazurilor, asa ca, pot sa spun ca o mare parte a acestui articol este o situatie „cosmetizata” artistic, cu care toti trebuie sa ne confruntam mai repede sau mai tarziu, pentru ca asa e viata! 😉

      Iti multumesc mult pentru aprecieri!

  3. Nu este greu sa levitezi intre doua paradoxuri ! Nisip si…”glont incins de lumina” ! Nu este greu sa te arunci in neantul pustiului de nisip, unde „mintea iti joaca feste…” Totusi este de admirat si, mai ales de apreciat superba „repliere” in realiate, chiar daca are miros de cotidian anost…
    Inseamna ca, in pofida arsitei pustiului, sinapsele neuronale inca iti mai functioneaza si constientizezi necesitatea unui „izvor de apa vie” in care sa-ti stamperi setea de cunoastere obiectiva, eliberata de…cosmarul insolatiei subiective, de cosmarului nisipului efemeritatii telurice… Cauti oaza de liniste, oaza de racorire sufleteasca si ti se face lehamite de imensitatea de nisip, de criza si…masuri de austeritate, neimpozitate de „oartidul de guvernamant !”

  4. Tenacitatea, seriozitatea, dorinţa de viaţă ne ajută să ieşim din orice situaţie, oricât de grea ar fi.
    Am căzut, suntem îngenunchiaţi, ne ridicăm prin credinţă. Credinţa ne dă forţa de a merge mai departe, indiferent de situaţie.

    O altă postare de excepţie.

    Te îmbrăţişez cu mare drag!

    • Credinta este cel mai pretios lucru pe care un om poate sa-l aiba si nu poate sa-l piarda, nici chiar atunci cand acea persoana este disperata si nu mai poate avea speranta.

      Credinta se reimprospateaza, deci mereu va avea loc in sufletul omului, indiferent sub ce forma!

      Multa, multa iubire iti doresc!

  5. „Cazi rapus de durerea oboselii si simti ca pieri, te evapori ca un parfum a carui esenta s-a mumificat in sarcofagul aerului.”
    „Cu litere aurite, incrustate pe lemnul negru scrie: “Speranta exista chiar si cand renunti, dar face minuni atunci cand esti in lupta”.”
    – foarte frumos, extraordinar! si atata credinta intr-un final fericit!!!

  6. Foarte frumos postul tau ! Nu trebuie sa renuntam nicodata sa credem, oricat de demoralizati am fi. Sa privim sus si sa nu uitam ca exista un soare si un Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Mai devreme sau mai tarziu ne va fi bine, pentru ca nu are cum sa fie decat bine !

  7. Cred ca aceste trairi le avem toti, poate ca unii nu-si dau seama pana nu aud de la altii.
    Mai cred ca mie mi-ar ajuta sa ma intorc putin la credinta si sa ma rog din suflet.Stiu ca voi fi auzita si ajutata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s