Ingerii adevarati nu ruginesc

Intr-o lume in care mandria a ajuns la culme si toata populatia Pamantului incearca voluntar sau involuntar sa recreeze prin orice metoda ceva ce deja a fost creat, chiar si viata, intr-o lume in care oamenii nu cred in ingeri decat daca ii vad sculptati, da, in aceasta lume seaca, fara imaginatie, terna, exista si ingeri care nu ruginesc.

Din cupru, fonta sau din piatra, ingerii modelati de mana omeneasca ne dau impresia ca pot face o legatura credibila intre noi, pamantenii si ceea ce nu am vazut niciodata. Si totusi, piatra tot piatra ramane.

Ne bucura ochii, aducandu-ne aminte de iubire, de cuplurile indragostite, de fapt de noi, insa aceiasi ingeri care ne opresc din drumul nostru ca sa ii recunoastem ca si arta, ne lasa mai apoi sa ne continuam drumul pe care eram, caci nu au viata si nici putere de a ne opri.

Ingerii exista, insa nu asa cum ni-i inchipuim noi.

De multe ori avem impresia ca nimic nu poate fi ascuns de noi, ca noi suntem atotstiutori, deci nu multi isi dau seama de faptul ca oricat de multe mistere ar elucida, nu reusesc sa descopere nici macar un sfert din cate sunt, caci da, traim intr-o lume a misterelor care se inoiesc zi de zi.

Si da, daca iubesti, nu uita sa demonstrezi acest lucru ca sa nu devii un inger de piatra pentru ca intr-un final iti va amortii sufletul si nici din fier, pentru ca iti va rugini inima!

Anunțuri

35 de gânduri despre “Ingerii adevarati nu ruginesc

    • Ar fi frumos sa fie asa cum zici tu.
      Totusi, eu mai cred si ca bebelusii sunt tare silitori. Isi invata limba materna de cand se nasc, de aceea stalcesc cuvinte.
      Iti dai seama ca inainte sa invatam sa ne vorbim propria limba, aceasta era limba straina pentru noi? 🙂

      • referitor la limbaj am auzit ca Freud credea ca din-aintea descoperii limbajului oameni foloseau telepatia……..
        stiu poate ca nu are vreo legatura cu articolul dar ma gandeam si eu

  1. Ingerii sunt ca fluturii ! Cu cat se apropie prea mult de foc, de lumina, isi pot arde aripile ! Sunt ingeri in lumina, sunt ingeri de lumina! Si nu uita ca insusi Satana se preface in inger de lumina! ( vezi 2 Corinteni 11:14) De fapt, la inceput, el fusese un inger in lumina ! ( vezi Isaia 14:12-15; Ezechiel 28:12b-15).

    Oricat de curtenitoare si plina de elocinta ar fi expresia: „Esti un inger de fata, un inger de femeie, un inger de baiat (barbat), sa nu uitam ca poate purta o periculoasa incarcatura luciferica de adulare ! Sa nu uitam ca cei mai frumosi ingeri pot cadea sau au cazut deja ! Deja s-a creat un precedent ! Si pe aceasta traiectorie descendenta, in aceasta vrie, se poate inscrie (rimeaza, nu ?) periculos de repede si inconstient oricare dintre pseudo-ingerii mileniului trei. Cu atat mai mult acum, cand s-a format acea nisa de publicitate agresiva:” Pentruca meriti !” „Pentruca ti se cuvine …!’ (PS. Prietenii stiu de ce !) Esti menit pentru…cadere ! Cu cat esti mai sus, cu atat caderea iti este mai fulgeratoare ! Si…in cadere, iei foc ! La propriu !

    • Ingerii sunt „bodyguarzii” nostri pe Pamant, cum ar veni. Dumnezeu ii trimite pentru a ne purta de grija in mod direct chiar daca noi nu ii vedem, dar „comanda” tot la Dumnezeu este.

  2. Îngerii, fie ei din piatră, fontă, cupru, fie ei ruginiți, oxidați sau pur și simplu intacți, sunt misionari tăcuți. Rolul lor e să ne aducă aminte să trăim, să iubim, să cunoaștem, să respectăm, să… Ne șoptesc numai de bine, de fiecare dată, dar nu întotdeauna îi auzim.

    Îngerii există!

  3. „Si da, daca iubesti, nu uita sa demonstrezi acest lucru ca sa nu devii un inger de piatra ” – foarte frumos si foarte bine spus! ingerii sunt si printre noi, reali cu un nume, o soarta, cand ii intalnesti ii recunosti, desi poarta, poate, alt nume; sunt si ingerii pazitori, care nu se vad , nu se aud, doar sesizam uneori atingerea lor protectoare…

  4. NUMAI DOMNUL MAI POATE SA FACA UN INGER
    de Marian Nicolescu

    Mă apuc să semnez o speranţă, pictând
    Să creez omul bun, iubitor, cald şi sincer,
    Mă opresc, resemnat, şi-mi repet doar în gând:
    Numai Domnul mai poate să facă un înger!

    Numai El poate face zbor de păsări, copaci …
    Vernisaje în cer ş-o lucrare măreaţă,
    Norii negri-n furtuni, ochii trişti şi opaci
    Îi aşterne cu strop de sublim şi cu viaţă.

    Muza mea obosită penelul mi-l poartă
    Peste cer azuriu, inspirat dintr-un tom
    De natură – portret, necrezând că e artă …
    Căci doar Domnul mai poate să facă un om!

    Pictor trist, inspirat de-un Eden îngeresc,
    Fac pe dat un portret şi-l ucid cu un fulger,
    Fără viaţă, cu cap şi cu trup femeiesc …
    Numai Domnul mai poate să facă un înger!

    • Am ramas pur si simplu uimita de esenta gandurilor dumneavoastra pe care le-ati impartasit si cu mine, prin aceste versuri splendide. Mi s-a deschis sufletul citind poezia, iar mesajul ei mi l-a luminat cu „faza lunga” a sensibilitatii.

      Vreau sa va multumesc pentru vizita pe care mi-ati facut-o si pentru aceasta poezie. Am pretuit-o de la prima lecturare.

      Intr-adevar, „doar Domnul mai poate sa faca un inger!”, iar acest lucru nu este de ignorat, pentru ca suntem inconjurati de ingeri, de fapturile lui Dumnezeu care, de altfel, suntem si noi.

      Va mai astept domnule Marian Nicolescu! Mi-ar face mare placere sa ma mai vizitati!

      Sa aveti o zi minunata! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s