Uneori realitatea doare

De multe ori stam ascunsi…

Inchidem ochii si pretindem ca nu suntem vazuti, ca devenim invizibili.

Uneori ramanem fara cuvinte si credem din tot sufletul ca desi nu putem rosti nici macar un cuvant, glasul ni se aude.

Ne ascundem de viata, de oameni, de cele mai multe ori de noi insine.

Ne inselam crezand ca suntem vii timp in care noi murim lent. Ne mintim cu nerusinare.

De multe ori ne ascundem sub o masca stralucitoare care sa nu dezamageasca societatea, in timp ce noi am pierdut de multa vreme toate briliantele, rubinele, smaraldele vietii. Ne impodobim chipul tern si sleit de viata, devenim intr-o clipa sculpturi vii ce vor sa se evidentieze printr-o aparenta perfectiune.

Zi de zi incercam sa ne pictam propria imagine ca pe un tablou. Adaugam culori si umbre la sfatul prietenilor, familiei, la sfatul sufletului. Goana dupa stima de sine si increderea fara care nu putem reusi  in societate ne fac sa uitam de fapt cine suntem cu adevarat.

Suntem ce ni se spune ca trebuie sa fim. Suntem distrusi daca nu onoram standardele… Dar cine a inventat aceste standarde?

Ajungem sa fugim dupa un fir de nisip care se va spulbera la prima adiere de vant…si noi continuam sa negam.

Incetul cu incetul devenim papusi de portelan: fara viata, dar privite mereu cu drag in vitrina.

Oare acesta este pretul pe care il platim atunci cand urmarim sa placem oamenilor cu tot dinadinsul?

Anunțuri

16 gânduri despre “Uneori realitatea doare

  1. Eu ma-ntreb uneori daca de la atata purtat, mastile nu ne-au ramas cumva lipite de pielea din jurul ochilor, astfel incat nu mai putem sa le inlaturam nici chiar cand ramanem cu noi insine. Si cred ca multora li s-a intamplat sa se priveasca-n oglinda si sa se-ntrebe daca strainul ce se uita curios inspre ei nu-i un reflex sau poate un paleativ pentru ziua de azi…

    • Mai grav este atunci cand masca lipindu-se atat de bine de fata ta, ajungi sa nici nu vrei sa o mai dai jos, atunci cand ramai cu tine insuti.
      Trist este cand nu mai realizezi granita intre cele doua lumi create; totul devine ca si un vis ce se imbina cu realitatea, la un moment dat nemaistiind unde esti, cine esti.

  2. „Suntem ce ni se spune ca trebuie sa fim. Suntem distrusi daca nu onoram standardele… Dar cine a inventat aceste standarde?”

    Nimeni nu a inventat astfel de… standarde. Chiar până aici nu s-a ajuns. Încă. Suntem ceea ce suntem, indiferent ce ar dori alţii să fim. Din punctul lor de vedere. Că poate ar trebui să fim şi altfel… Hmm. Asta nu depinde decât de noi şi trebuie să o facem doar dacă simţim că aşa trebuie să fie.

    • „Suntem ceea ce suntem, indiferent de ceea ce ar dori altii sa fim.” Ceea ce spui tu, Cristian, este valabil pentru adevaratele caractere, pentru cei cu coloana vertebrala dreapta.
      Acestia sunt purtatorii propriilor chipuri.
      Ei nu au nevoie de masti, nu-si transforma fata-n Modelino, dandu-i zambetul, ranjetul, grimasa, necesara dupa conjunctura.
      ACESTIA SUNT OAMENII PE CARE-I RESPECT!

  3. „Adaugam culori si umbre la sfatul prietenilor, familiei, la sfatul sufletului.” – Familie, prieteni, restu’, inteleg, dar daca sufletul iti spune, aici nu te mai modelezi dupa nimeni ci doar dupa tine si ceea ce simti, deci este in regula.Daca nici de suflet sa nu asculti, atunci de cine…

    Increderea in tine este un element important in definirea profilului propriu, indiferent daca urmaresti sau nu sa obtii respectul celor din jur.Sa nu ai incredere in tine inseamna sa porti mereu cu tine o furtuna launtrica care devasteaza sufletul si in final te lasa baltind in regrete.

    „Oare acesta este pretul pe care il platim atunci cand urmarim sa placem oamenilor cu tot dinadinsul?”
    Poate ca da insa aici e cu doua taisuri. Sunt situatii cand dorinta de adaptare la „trendul” societatii reprezinta doar o sansa la viata.Societatea este cruda si daca nu esti ca ea atunci esti in afara ei, cati oameni cu diferite probleme nu sunt si mai tare cufundati in abis pentru simplu fapt ca sunt respinsi?!…
    Al doilea tais ar fi categoria celor care umbla exclusiv dupa un statut superior si recunoscut in cadrul socialului si societatii.Ei nu au nimic in comun cu „in afara societatii”, ba chiar sunt integrati foarte bine in societate doar ca…vor mai mult! Si uita de sine.

    Eu am o vorba „e bine sa uiti, dar sa-ti aduci aminte”.
    Numai bine. 😀

    • Cred ca increderea in tine ti-o pierzi in momentul in care apelezi la masti. De fapt este logic. Nefiind sigur de reusita ta intr-un anume domeniu, situatie, discutie, etc., prin ceea ce esti, constientizandu-te slab, dar dorind sa faci impresie buna, sa convingi de ceva, sa castigi inima cuiva, sa obtii un post, orice altceva, FACI ORICE, iei orice masca pentru a reusi.
      Din acest moment totul se complica.

  4. „Corporaţia Link-Ping” îţi întoarce vizita – cu un ping şi un comentariu pereche 🙂
    Eşti şi în blogroll-ul nostru, nu numai ca schimb de link, ci şi fiindcă, după o privire ce-i drept sumară, blogul de faţă ni s-a părut interesant.

  5. Va mai aduceti aminte de filmul „Pacala „? In dimineata cand se trezeste Pacala dupa o noapte de gazduire la han, imbracat in hainele popii si cu potcapiul pe cap, acesta exclama contrariat: „Al naibii hangiu ! In loc sa ma trezeasca pe mine, l-a trezit pe popa…!”
    Deci, nu suntem vazuti, nu ca am devenit invizibili !
    Haina straina in care ne travestim, nu ne face invizibili ci ne scoate in evidenta, instrainati, grotesti, penibili, incomozi sau, in cele mai rarissime cazuri, decenti si demni. Doar atunci cand meritam, cand suntem noi insine…!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s