Din copilarie pana in prezent

De mica am fost fascinata de tot ceea ce inseamna cultura indiana, nativa.

Cred ca aceasta pasiune de a cunoaste mai multe lucruri din viata acestor oameni minunati, dupa parerea mea, provine din „frageda-mi pruncie” cand am vazut pentru prima data filmele „Ultimul mohican” si „Dansand cu lupii’.

Peisajele atat de pure, atat de curate in care acesti oameni traiau m-au cucerit.

In vremea lor, lumea in care traiau parea ca nu imbatraneste, parea ca este plina de seva vietii, de armonie si totodata de aventura…

Totul era simplu in vremea lor; simplu si frumos.

Cand eram doar un copil, chiar credeam ca provin dintr-o mare familie de indieni si aproape in fiecare seara visam ca intr-o zi voi porni in cautarea celorlalti membri ai familiei. Cand am mai crescut, la ora de istorie, mi-am dat seama ca provin din neamul dac, deci nu exista nici macar o sansa sa fiu o Pocahontas. 😉

Tot cand eram mica, pe cand „pick-up-ul” functiona, ascultam acasa la verisoara mea, aproape in fiecare saptamana, o poveste populara indiana: „Pieile rosii”. Mi-a placut atat de mult incat am imprumutat-o si o ascultam in fiecare seara, de data aceasta la mine acasa. Era atat de fascinanta povestea…

Auzisem intr-un timp ca acesti indieni traiesc in rezervatii. Daca ma gandesc bine, si azi imi aduc aminte sentimentul de revolta pe care il simteam in sufletul meu de copil nevinovat, pentru ca acesti oameni erau nedreptatiti.

Ma visam mereu incalecand pe un cal negru, gonind printre canioane, vantul imprastiindu-mi parul in mii de zari. In vremea aceea eu nu cresteam, de fapt nu constientizam acest lucru. Totul era o poveste…

Mi-au ramas bine intiparite in minte acele amintiri…

Azi, ori de cate ori vizitez un loc salbatic, maret, acea poveste imaginativa a copilariei imi invaluie sufletul din nou si din nou.

Mi-a ramas viu spiritul aventurier si dornic mereu sa zboare…

La fel de vie este si pasiunea pentru muzica, cultura nativa si recunosc, intre timp, am descoperit si  infatisarea placuta a barbatilor nativi (nu vorbesc de toti, ci doar de cativa :)), atat de wild. 🙂

Serviti, va rog! Priviti si va lamuriti! 😉

….aaaa, si 3 melodii pe care le ador…

LE ASCULT aproape NON-STOP!

Anunțuri

39 de gânduri despre “Din copilarie pana in prezent

  1. Frumos post-ul tau, interesant, iti multumesc. Eu unul, cand eram doar pusti, aveam si cowboys si indieni de plastic, calare sau pedestri si ma jucam cu ei ore intregi, habar n-avand ce-i ala calculator sau alte „jucarii” pe care la momentul ala nu le puteam concepe sau avea. Eram insa mai fericit… O sa mai trec, ma bucur ca te-am descoperit, via Cristi (Lisandru).

    • Dialogul pe care-l poarta Cristi cu noi, fiecare in parte, in mod indirect face ca cercul de discutie sa se mai extinda… 😛
      Infiintam o cafenea literara on-line, la care eu voi bea suc. 😀

      Nu pot decat sa ma bucur de vizita ta pe blogul meu si ori de cate ori ai timp si-ti face placere…be my guest! 🙂

  2. Eu cand eram mic aveam printre soldatei si masinute(mama ma rasfata destul de mult 😀 ) si un indian.Imi placea ca nimeni nu mai avea asa ceva…

    Si apropo de imaginea unei indience cu pletele in vant si goning prin tinuturile alea mirifice,asta da frumusete 8->

  3. Pingback: DIRIJOR «
    • Probabil pentru ca lumea lor este atat de diferita de a noastra, pare mai aproape de basm in imaginatia copilului, tanarului, cartile citite despre ei, filmele vazute dand savoare informatiilor primite…

  4. Ai uitat sa scrii de Winnetou, a lui Karl May. Cel puţin pentru mine acesta a fost eroul amerindian preferat. Ai dreptate, cultura lor este fascinantă, ca de altfel toate culturile popoarelor băștinașe din America, acele triburi întâlnite de Columb şi confundate cu populațiile din India. O zi bună!

  5. ce-mi mai placeau filmele indiene, cand dupa ce le urmaream faceam ca toti nebunii, ne puneam pene de gasca in par, iar cu mana la gura tipam: auaaa uauaua auauauau 🙂

    Multumesc pentru ping 😛

    • Blogosfera ne invata si arta pinguitului, nu-i asa? 😉

      Nu stiu daca ne-am jucat de-a indienii dar, aveam o admiratie pentru felul interesant in care ei judecau lucrurile; cum isi trimiteau mesaje prin intermediul fumului controlat cu o patura, cum descopereau dintr-o banala urma aflata pe pamant detalii de amanunt despre persoana care a trecut pe acolo, ritualul fumatului pipei pacii, si multe altele ce ma faceau sa-mi tin respiratia cand citeam, sau urmaream un film cu si despre indieni. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s