Semne de intrebare


Fiecare ne nastem cu un suflet frumos; copiii sunt cel mai graitor exemplu prin nevinovatia din gesturi, priviri, replicile lor dragute care ne umplu sufletul de senin, candoarea ce nu poate fi imitata.
O mare importanta dau eu familiei careia ai fost daruit ca si „o bucata de huma insufletita.” 🙂

Mult din ceea ce va fi caracterul tau, depinde nu atat de genele care creioneaza ceva din personalitatea pe care o vei avea, cat leaganului de sentimente, de dragoste, de comunicare pe care il ai tu, copil, adolescent, tanar in formare, in familia ta.

Tot ceea ce nativ este bun in noi poate fi incurajat de cei dragi din familie, la fel de bine cum si stimularea de catre parinti a laturii noastre negative va darui mai apoi privirii trecatorului un pom contorsionat, cu frunze, nici acelea prea multe, si fara roade din a caror dulceata sa guste orice pribeag insetat dupa iubire. 😦

De mic, in familie inveti fara sa vrei antonimele; esti adevar sau minciuna, curaj sau lasitate, si lista poate continua…
Cand deja ajungem sa decidem singuri nu prea mai putem sa facem alegeri bune, daca cel care ne este parinte ne-a calauzit in directia gresita …

Tarat de mic de parinti in baruri, in perdeaua de fum si miros de taverna inchipuindu-ti ca auzi o poveste, intre chiotele betivanilor asteptand o mana sa-ti mangaie fruntea si-un glas de mama sa-ti fredoneze un cantec de leagan, esti de multe ori distractia adultilor la lectiile predate tie, despre cum se injura…
Invatat mai tarziu ca mai bine este sa inseli ca esti mai castigat, ca dragostea nu este mare lucru, ci sexul este totul, ca familia nu inseamna nimic pentru ca oricum se ajunge la despartire, deci de casatoria nu mai are sens, esti bulversat, confuz.

Asa cei dragi, in lipsa lor de intelepciune, lipsind de la orele „adevaratul bine pentru copilul meu” adancesc carari pe care pasii copiilor vin incantati pentru ca nici nu mai pot iubi o alta alternativa, nu mai pot parasi aceasta carare atat de batatorita, ajunsa santz chiar, in care se scurg murdariile altor carari ale innamolirii sufletelor.

Orizontul se ingusteaza, copil plecand pe aceasta carare te trezesti adult si tot inaintand noroiul mizeriilor vietii creste depasindu-ti odata cu varsta, gleznele, genunchii, mijlocul…
Si tu tot crezi ca vei razbi, ca acesta este drumul, ca pe aici au trecut si parintii tai si au fost fericiti, sau au mimat fericirea nestiind ca ea exista cu adevarat.

Nici nu te poti bucura de adevarata simfonie a vietii, de caldura unui suras, da bunatatea unei maini intanse, de seninul unor ochi care stii ca sunt sinceri, de un ghiocel care daruit cu dragoste iti atinge freamatul genelor tale in primul sarut al primaverii, clinchetul clopotelului vestindu-i sufletului tau, o noua primavara.

Nu mai indraznesti sa ridici privirea.
Inaltul te sperie. Nu vezi decat nori , ceata, bezna si noroiul tau de zi cu zi al cararii ce parca-i fara sfarsit…
Nimic nu te mai impresioneaza, nu te poti bucura pentru ca nu cunosti ceea ce aduce cu adevarat fericire.

Simti totusi o alta durere cand unii spun ca se-aude sopotul raului, ca verdele crud explodeaza-n muguri, ca flori de magnolii saruta albastrul iar in gradina sufletelor e o intrecere a infloririi.
Simti durerea aceea de a stii ca exista o lume pe care nu o intelegi, drumul tau neajungand nici macar pe aproape.

Suferi.
Uneori alegi sa descarci in lacrimi sufletul otravit cu E-urile mocirlei, vrei ochii sa-ti stergi, dar noroiu-si lasa amprenta si pe fata.
Sufletul, burete imbibat de acelasi noroi, plange si el…

Alteori alegi sa urasti fericirea altora care au gasit alt drum si se bucura sincer, curat, deplin. Pumni plini de murdarie ce te-nconjoara arunci spre fericirea altora, negand ca ar putea exista asa ceva, sperand scursura aruncata sa pateze definitiv tabloul puritatii, dragostei, sinceritatii.
Cand ai ajuns aici, tu negi si ADEVARUL!

Anunțuri

35 de gânduri despre “Semne de intrebare

  1. Din pacate majoritatea coppiilor sunt foarte usor de influentat niciodata nu ne nastem invatati sa decidem ceea ce e bine sau ceea ce e rau. Cel mai greu pentru un copil este atunci cand face trecerea de la peisajul din familie la grupul de prieteni, cand va observa ca exista multe diferente intre cele 2 lumi. Atunci el trebuie sa stie ce este bine pentru el sau nu.

    • Daca Dumnezeu te-a binecuvantat ca si copil cu o familie buna, socul pe care il ai atunci cand „zbori din cuib” si intalnesti SOCIETATEA, e mare. Nimeni nu mai cauta sa-ti fie tie bine, ci fiecare e pe cont propriu, luptand cu orice pret pentru interesele personale. In plus, in lumea aceasta e multa rautate.

      Nimeni nu-ti va mai atrage atentia cand gresesti, ci direct vei da cu capul daca „in tinerete” nu ai ascultat de ai tai. Vor veni altii care sa-ti prezinte raul sub forma de bine, tie iti va placea, vei accepta si vei da de necazuri.

    • Pentru educatia copilului, DA! Copilul nu are cum sa se „instruiasca” singur, de mic. El trebuie sa simta in primul rand dragostea celor din familie, apoi sa intelaga ca sfaturile pe care le primeste sunt pentru biinele lui, pentru ca este iubit.

      Cand ajunge la o varsta a deciziilor, cand este suficient de matur ca sa inteleaga consecintele unei actiuni, este deja vina lui daca nu face alegerea potrivita.

      Nu e atat de grav faptul ca esti supus greselilor, fiind om, este mai grav atunci cand stii ca ceea ce faci nu e bine si totusi alegi sa mergi mai departe cu decizia ta. Multe dintre greselile pe care le facem sunt ireparabile, si din pacate, nu putem sa stim acest lucru dinainte, deci trebuie sa fim INTELEPTI.

  2. Citind textul pe care l-ai scris astazi,atat de frumos,de adevarat si dureros,mi-am amintit ca am citit in calendarul zilei ca azi,21 martie, e Ziua internaţională a copiilor străzii.

    • N-am cunoscut semnificatia zilei de 21 martie, pana azi. 😀
      Intotdeauna mi-a fost mila de acesti copii care nu au nici o vina pentru situatia in care sunt. Ei nu au avut posibilitatea de a alege.
      Am un motiv de multumire in plus pentru familia pe care o am. 🙂

  3. Am regasit multe dintre gandurile mele legate de educatia unui copil pentru care ma rog, zilnic, la Dumnezeu… sa nu-si intoarca privirea de la el.
    Nu stiu daca esti parinte, insa, meriti aceasta fericire!

    • Dumnezeu, in dragostea lui, a creat aceste minunate cadouri care sunt copiii. El le poarta de grija, la fel cum ne poarta de grija si noua, celor mai mari. De aceea e foarte important ca nadejdea sa ne-o punem in El, si sa ne incredintam copiii in bratele Lui, mereu. E o mare binecuvantare sa poti sa-L ai prieten pe Dumnezeu.

      😀 😀 Nu, nu sunt parinte, insa mi-as dori sa pot fi candva. Peste 4 luni implinesc 18 ani…. 🙂 De mica am judecat mai matur, insa la varsta sunt inca un copil.
      🙂

  4. @ Black Angel

    „..deci pana la urma..tot parintii sunt de vina!!! 🙂 🙂 🙂 ??”

    Pornind de la cele spuse de tine, da, pentru primii ani, copilarie, adolescenta, parintii sunt de vina daca nu au invatat copilul despre tot ceea ce este adevarat, bun, curat, despre tot ceea ce te poate face sa fii un om integru.

    Mai tarziu esti de vina tu, cel care ai crescut,…pentru toate alegerile bune sau rele pe care le vei face! 🙂

      • Si aceasta problema a lui devine si a altora prin influenta purtarii lui, a mentalitatii, a ceea ce vrea sa fie, sa faca.
        Ca si o comparatie ar fi acel joc al copilariei „telefonul fara fir”.
        De la parinte, sa presupunem, pleaca spre copil tot ceea ce acesta are bun, corect, tot ceea ce vrea sa-i transmita,
        Copilul daca ia ce-i place, fiind capos asa cum spui tu, transmite copilului sau mai putin, mai deformat si aceasta transmitere de-a lungul generatiilor poate sa fie din ce in ce mai alterata!
        De aceea alegerile pe care le facem sunt atat de importante!

  5. anturajul influenteaza foarte mult copilul! De-aceea multi se pierd in multimea de prietenii si-si uita principiile castigate in sanul familiei!

    • Vorbele tale m-au emotionat, m-au bucurat….
      Sunt fericita ca articolele mele vorbesc sufletului. Acesta este scopul principal pentru care am dat viata acestui blog.
      Sufletul e cel mai important lucru pe care il avem. Si el are nevoie de o mangaiere, de o lacrima care sa-l spele, de un suras care sa-l incalzeasca, de o amintire, de dragoste. Pe toate acestea vreau eu sa le ofer cititorilor. 🙂 Primeste imbratisarea mea! E mereu „din partea casei”! 🙂

  6. Felicitari pentru claritatea gandirii 🙂 Minunat(e) articol(e)
    La un moment dat am auzit spunandu-se la starea civila ca „familia este celula de baza a societatii” nu am inteles foarte clar atunci adevarata semnificatie a acestui lucru, dar am inteles mai tarziu ca este perfect adevarat si in articolul asta tu ai dat si exemple si argumente. Cum este sufletul cu care ne nastem mi-e greu sa ma pronunt pentru ca nu a putut nimeni izola momentan sufletul ( si chiar nu vreau sa intru in discutii filosofice despre existenta si ceea ce este.eu il mentionez deoarece cred in existenta lui) de mental si automat experientele dobandite. Si dincolo de toate fiecare poate cauta in sine esenta si se poate manifesta ca atare

    • “familia este celula de baza a societatii”
      In final, familia e tot ceea ce conteaza. Familia te implineste, te creste din punct de vedere moral, spiritual…
      Fara ea, viata e seaca. Familia e casa sufletului.

  7. @ Retete cu poveste

    Intotdeauna vei fi binevenita pe blogul meu, parerea ta sincera contand pentru mine! 🙂

    @ ondin

    Va doresc fericirea unei casnicii in care problemele sa fie depasite si rezolvate cu dragoste! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s