Eroii pe care ii mostenim

De cele mai multe ori cand auzim cuvantul „erou” ne gandim la acea pelerina din saten care flutura in vant atunci cand o persoana inzestrata cu puteri supranaturale o poarta, in misiunea sa de a salva lumea.
Bineinteles ca de-a lungul timpului, li s-a dat nastere unor eroi imaginari pentru ca oamenii nu puteau vedea calitati de erou in persoanele din jurul lor, in lumea reala.

Nimeni nu s-ar gandi vreodata ca o bunica poate fi o eroina, nu? „Haide, bunica? Eroina? Vezi sa nu!”, ar zice unii. „Pai, ce, bunica a salvat lumea vreodata? S-a transformat vreodata in Super Mamaia cu muschi? :)”

S-a gandit cineva vreodata ca fratele mai mic ar putea fi un erou? „Aaaa, zgaiba aia, erou? De abia a implinit 14 ani!”.
Mai mult decat atat, mai mult decat si-ar putea imagina lumea, tu te-ai gandit vreodata ca TU ESTI EROU?

Stiu, stiu….Nu porti pelerina, nici masca de Spider Man…insa esti un erou. Fiecare dintre noi este inzestrat cu calitati, ele fiind cele care ne fac sa fim eroi. Poate cineva dintre noi este capabil sa spuna cuvantul potrivit la momentul potrivit, sa imbarbateze, sa fie drept in conditiile in care toata lumea e corupta si asa mai departe.

Diferenta dintre eroii reali (mama, tata, tu, eu, bunica, bunicul, doctorulX, actorul Y, scriitorul Z) si cei inventati (nu mai este cazul sa dau exemple) este faptul ca cei reali pot fi EROI fara sa-si ascunda identitatea sau convingerile. In eroii reali te poti increde cu adevarat pentru ca ei sunt eroi pentru TINE. Ei sunt cei care iti vor binele, in consecinta, actiunile lor te salveaza.

Am citit acum ceva vreme intr-o revista despre un copil a carui imaginatie l-a convins ca poate fi ca Superman. Intr-un final, si-a luat pelerina primita cadou de Craciun de la parinti si a incercat sa zboare pentru prima si pentru ultima data, de pe geamul apartamentului in care locuia, aflat la etajul VIII al unui bloc. Aterizarea i-a fost fatala.

Vreau sa va pun o intrebare: De ce unii dintre noi suntem atat de fascinati de niste eroi care nu sunt reali si care nu au facut nimic pentru noi, ajungand chiar sa ne dam viata ca sa fim ca si ei, si cand vine vorba sa-i admiram, sa fim ca si cei care ne sunt aproape si care sunt ADEVARATII EROI, cand vine vorba sa decidem pentru a cui invatatura ar fi onorant chiar sa murim, suntem vizibil nepasatori?

Oare tinem mai mult la eroii care zboara decat la cei care ne ajuta pe noi sa zburam? O intrebare destul de buna…

Eu, una, consider ca am O FAMILIE DE EROI! 🙂 Voi ce spuneti? Care sunt eroii vostri?

Acest articol a fost scris ca si multumire adusa familiei mele care m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt astazi: UN OM PRINTRE OAMENI!

Anunțuri

20 de gânduri despre “Eroii pe care ii mostenim

  1. Diferenta e ca eroii reali ii putem cunoaste.

    Un supererou din filme, un actor, un scriitor… orice fel de erou pe care nu il cunoastem direct, in viata de zi cu zi… nu e un erou adevarat, pentru ca nu avem o perceptie reala asupra lui.

    Eroilor de langa noi, din viata noastra nu le cunoastem doar puterile, ci si slabiciunile.

    Iar un erou nu trebuie sa te invete doar cat de puternic poti fi si cat de multe poti face.
    Un erou te invata si ca mai presus de toate esti om si gresesti.
    Si nu superputerile te fac erou… ci capacitatea de a-ti recunoaste greselile si a reusi in ciuda greutatilor sa treci peste orice.

    Iar unele lectii in viata nu se invata citind despre un supererou sau observand un om la TV sau prin ceea ce face.
    Ci cunoscandu-i in viata reala…
    Pentru actorul sau scriitorul care apare inconjurat in media de o aura perfecta, poate fi in spate un tata/o mama, un prieten de toata jena.
    Doctorul care a facut minuni salvand viata unui bebelus, poate in spate a cerut atatia bani de la parintii copilului incat aceia au fost nevoiti sa isi vanda casa.

    Macar tarele eroilor din viata noastra le putem cunoaste…
    Si poate asa, le descoperim si pe ale noastre.

    • Referindu-ne la cei din showbiz:

      De multe ori media este ca o folie de protectie a celor care par sfinti pe micile ecrane. De multe ori, ai impresia ca acel cineva este grozav, dar cand ajungi sa-l cunosti face 2 face, iti dai seama ca este la fel de ingrat ca multa lume.

      Eu am trait experienta aceasta! :mrgreen:

      Inchei spunand ca Viata bate Media! Nimic nu se compara cu o experienta reala…nici macar micul ecran, care se spune ca in mare parte reda realitatea asa cum este ea! 🙂

      In rest, mi-a palcut enorm cum ai spus: „Eroilor de langa noi, din viata noastra nu le cunoastem doar puterile, ci si slabiciunile.

      Iar un erou nu trebuie sa te invete doar cat de puternic poti fi si cat de multe poti face.
      Un erou te invata si ca mai presus de toate esti om si gresesti.
      Si nu superputerile te fac erou… ci capacitatea de a-ti recunoaste greselile si a reusi in ciuda greutatilor sa treci peste orice.”

  2. gabriela, daca vrei iti trimit o invitatie sa te alaturi noua, pe blog, in cadrul proiectului Dale culturale. e si oana, e si lucia verona, si traducatoarea si scriitoare vernorica ana mircea, mai multi

  3. Pentru ca inca de mici suntem oarecum indoctrinati cu acea mentalitate gresita, conform careia un erou este acela inzestrat cu puteri de genul : zboara, reuseste sa opreasca cu mintea gloante, impiedica dezastre catastrofale etc. Eroii de langa noi astfel, ni se par inexistenti si le minimalizam aportul.

    Suntem ceea ce vedem la televizor.

    • La un moment dat ajungem sa devenim ceea ce vedem la televizor. Partea tragica este cea in care ne trezim si ne dam seama cat timp am pierdut fiind ceea ce nu suntem cu adevarat!

      Slava Domnului ca nu am timp de TV! 🙂

  4. Gabriela, draga, ma bucur ca am revenit la tine pe blog! Long time no see! 🙂 De pe unde m-au purtat picioarele n-am putut sa-ti mai scriu!

    Eroi? Hmm! Mdah, imi place intrebarea pe care ai adresat-o cititorilor la sfarsitul articolului: „Oare tinem mai mult la eroii care zboara decat la cei care ne ajuta pe noi sa zburam?”. Precum spuneai si tu, este o intrebare excelenta la care m-am gandit sa-ti raspund!

    De ce uneori suntem mai fascinati de Superman, Batman, Underdog si multi altii, si nu suntem influentati de Super Mamaia? Probabil pentru ca bunicile noastre nu vorbesc englezeste si nu ne dau sentimentul de protectie pentru ca ele trebuie sa fie protejate… 🙂 🙂 🙂

    Lasand gluma de-o parte, pot spune ca realitatea impreuna cu oamenii din ea pe care daca ii pishti, simt durerea, este net inferioara lumii viruale! De ce? pentru ca ne-am obisnuit sa traim intr-o alta dimenisune fara sa facem nimic in realitate. Am depasit de mult faza constientizarii diferentei dintre un basm si realitate. Si la urma urmei, de ce sa ne schimbam noi? Sa faca bine bunica sa invete engleza, sa „traga de fiare” si sa-si cumpere costum mulat cu pelerina neaparat, si sa semene cat mai mult cu eroii ireali de care ne-am indragostit.

    Un post de exceptie, Gabriela! Mi-a placut pana si omagiul adus familiei tale! M-ai emotionat! 🙂

    • Asa suntem noi, oamenii: asteptam tot de la altii schimbarile in loc sa incepem cu noi! 🙂

      Ma bucur pentru revenirea ta pe blog! 🙂 Te mai astept!

      Multumesc, multumesc, multumesc pentru aprecieri! 🙂

  5. Mai, mai, dar la tine pe blog chiar curg comentariile, nu gluma! Si mai presus de toate, commenturile nu sunt de duzina, ci fiecare are un scop si sunt scrise de oameni de calitate! Ma bucur de succesul tau! Nu multi il au! 🙂 🙂

    Intr-adevar, articolul tau este nemaipomenit. Pe blogul tau gasesc intotdeauna lucruri interesante de citit, scrise cu suflet si din suflet.

    Te pup, scumpo! 🙂

    • Da, faptul ca lumea citeste ceea ce scriu nu-i rau deloc! Inseamna ca nu scriu in van! 🙂 Totusi, de abia acum incepe lumea sa se destinda putin si sa lase comentarii. Mi-au trebuit cateva luni bune pana am intrat si eu in sfera bloggarilor mai vechi care incep a fi cautati. 😛

      Iti multumesc, din nou, pentru aprecieri! 🙂 😀

  6. Putini sunt acei tineri care vorbesc cu admiratie despre cei dragi, avand cuvinte frumoase la adresa acestora.

    De obicei, la aceasta varsta, nimeni nu este mai intelept, mai destept, mai…decat tanarul ce se apropie de varsta majoratului.
    Nimeni si nimic nu mai conteaza!
    Este centrul universului!

    Gasesc in tine o exceptie Gabriela, si ma bucur!
    Ai niste parinti fericiti si sigur mandrii de tine! 😀

  7. In toata tevatura asta am uitat sa iti spun cine sunt eroii mei.

    Ordinea e complet aleatoare.

    Bunicii mei, care chiar daca sunt firi extrem de diferite, personalitati vulcanice, pe care daca i-ai fi intalnit in orice perioada a vietii lor nu le-ai fi dat sanse ca o sa reziste… pentru ca in ciuda la toate astea au reusit sa construiasca o relatie care si dupa 50 de ani merge si in care se cunoaste ca inca mai e o iubire aprinsa si mare… nu doar prietenie, parteneriat, convietuire.

    Mama mea, care mi-a demonstrat ca si singur poti obtine in viata ce vrei, ca poti sa depasesti asteptarile celorlalti, ca poti sa ai puterea sa te descurci cu orice.

    Prietena mea cea mai buna, care zi de zi imi demonstreaza ca poti sa traiesti dupa anumite principii, sa crezi in ele si sa le pastrezi, chiar daca lumea din jur merge pe alt val si te considera pentru principiile tale depasit sau ca ai crezuri gresite.

    Vecina mea, care in ciuda faptului ca provine dintr-o familie cu 8 copiii, saraca, cu un tata betiv ce ii batea si obliga sa doarma noaptea pe casa scarii, fara niciun ajutor material din partea nimanui, a reusit sa termine medicina si e acum un doctor pediatru de succes.

    Mama e, printre altele, bibliotecara intr-o comuna. Uneori ii privesc ca eroi pe putinii copii de la tara care mai citesc din placere, desi poate nu au de acasa nici de unele, parintii ii trimit la sapa nu la scoala, le vand ajutoarele pentru scoala pentru a-si lua bautura… si totusi vin pe zapada, pe ploaie, pe noroi si citesc.

    Il consider erou pe fratele meu pentru ca intr-o noapte, de mult, i-a salvat viata iubitului meu.

    Ii consider eroi pe oamenii care stiu sa zambeasca frumos, senin si inocent, desi viata lor e grea.

    O consider eroina pe o fosta colega de liceu, care oricat de deprimata era si oricat de mizerabila i-a fost viata, a reusit sa nu faca pasul de a se sinucide…

    Poate mai sunt exemple… dar mintea mea nu mai gaseste altele acum…

    • Principala calitate a unui erou este, dupa parerea mea, nu capacitatea de a zbura (precum am spus si in post), ci capacitatea de a arata celor din jur ca treaieste dupa principiile cu care „salveaza lumea”!

      Se pare ca cei pe care i-ai enumerat mai sus, sunt cu adevarat eroi, pentru ca au reusit sa o arate, si sa te faca pe tine sa crezi acest lucru! 🙂

  8. Hmmm, de cand nu am mai intrat pe blogul tau, ai mai adus noutati! 😉

    Imi place si bannerul cu tine!
    E dragut! 🙂

    Cat priveste eroii…cred ca este important sa deosebim albul de negru si sa nu alegem niciodata griul ( compromisul )!

    Consider ca mediul din familie influenteaza in bine sau in rau alegerea in viata a eroilor admirati de catre copil, apoi adolescent, si in cele din urma adult!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s